Thursday, March 26, 2015

ANPC: A crescut spectaculos numarul reclamatiilor pe segmentul achizitiilor online

Numarul reclamatiilor inregistrate, in 2014, la Protectia Consumatorilor pe segmentul achizitiilor online a crescut cu peste 200%, pana la 3.168, de la 1.000 cat erau consemnate cu un an in urma. 
Presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), Marius Dunca sustine ca acasta evolutie a avut la baza cresterea numarului de operatori economici si a vanzarilor in mediul online, dar si nivelul de informare a consumatorilor privind drepturile lor. 

„Din totalul sesizarilor, 90% sunt intemeiate, iar motivul acestora a vizat comportamentul incorect iin relatia consumator-operator economic, depasirea termenului de livrare a produselor sau calitatea produselor livrate, adica una vedem pe online, alta ni se livreaza. Am avut reclamatii care faceau referire la faptul ca, daca citesti o carte, cresti in inaltime. Multe sesizari sunt facute in perioada de sarbatori sau de Black Friday”, a explicat Dunca.

El a precizat, insa, ca situatia este mai grava in mediul offline fata de online. „In offline avem peste 20.000 de reclamatii, in 2014”, a spus Dunca.

Conform datelor oficiale, in prezent, numai 10% din populatia Romaniei achizitioneaza bunuri sau servicii din mediul online, iar tinta autoritatilor, stabilita prin Strategia Nationala pentru Agenda Digitala, este ca procentajul sa ajunga la 30%, pana in anul 2020.