Wednesday, January 14, 2015

Inflatia anuala a coborat in 2014 la un minim istoric de 0,83%

Preturile de consum s-au redus in decembrie cu 0,1% fata de noiembrie, pe fondul ieftinirii marfurilor nealimentare cu 0,5% si al unor preturi usor mai mari la servicii si alimente. In aceste conditii, rata anuala a inflatiei a coborat la 0,83%, minim record, potrivit Institutului National de Statistica.

In decembrie 2014, fata de luna anterioara, preturile marfurilor alimentare si tarifele serviciilor au crescut cu 0,2%, respectiv cu 0,3%, iar preturile marfurilor nealimentare au scazut cu 0,5%.

Cea mai mare reducere a preturilor, de 7,6%, a fost inregistrata la "citrice si alte fructe meridionale", iar cea mai ampla scumpire s-a regasit la "alte legume si conserve de legume”, de 5,73%.

Comparativ cu decembrie 2013, alimentele s-au ieftinit cu 0,4%, în timp ce m?rfurile nealimentare s-au scumpit cu 1,25%, iar tarifele serviciilor au crescut cu 2,25%.


Pe parcursul intregului an, cel mai mult s-au ieftinit cartofii, cu 35,8%, dar si zaharul, cu 18%. Pe de alta parte, cele mai mari scumpiri s-au consemnat la mierea de albine (8,2%), oua (6,1%) si fasole boabe si alte leguminoase (5,1%).

"Indicele armonizat al preturilor de consum (IAPC) in luna decembrie 2014 fata de luna precedenta este 99,90%, iar fata de luna corespunzatoare din anul precedent este 101,03%. Cresterea medie a preturilor pe total, in ultimele 12 luni (ianuarie 2014 - decembrie 2014) fata de precedentele 12 luni (ianuarie 2013 - decembrie 2013), determinata pe baza IPC este 1,1%, iar cea determinata pe baza indicelui armonizat al preturilor de consum (IAPC) este 1,4%", se precizeaza in comunicatul INS.

Banca Nationala a Romaniei a redus, in noiembrie, prognoza privind inflatia de la 2,2% la 1,5% pentru 2014 si de la 3% la 2,2% in 2015, niveluri situate cu 0,7 puncte procentuale, respectiv cu 0,8 puncte sub cele prognozate in august. Pentru prima parte a acestui an, banca centrala se asteapta ca inflatia sa ramana sub limita minima a intervalului de variatie, respectiv 1,5%.