Friday, September 12, 2014

Dupa Astra, si Carpatica Asig asteapta un investitor strategic

ASF a aprobat planul de redresare financiara pentru Carpatica, acesta vizand atragerea unui investitor strategic cu noi resurse de capital, restabilirea profitului operational, inlocuirea auditorului extern si remedierea deficientelor pe partea de reasigurari. 

In afara majorarii capitalului social, Carpatica urmeaza sa contracteze un imprumut subordonat iar societatea trebuie sa-si actualizeze profilul de risc si sa analizeze care va fi impactul standardelor de raportare Solvency II. 

ASF cere de asemenea reducerea cheltuielilor de achizitie si administrare. Carpatica avea la sfarsitul lui 2013 capitaluri proprii de 56 milioane lei iar in primele 6 luni din 2014 primele subscrise erau de aproximativ 300 milioane lei.

Actionarii Carpatica au la dispozitie o luna pentru a-si insusi planul ASF (termenul curge din 3 septembrie) iar Consiliul de Administratie va transmite lunar catre ASF un raport privind stadiul de implementare al masurilor fixate. Politele emise de societate raman valabile pana la expirare iar Carpatica poate sa emita in continuare polite. 

ASF a aprobat si in cazul Astra Asigurari un plan de redresare fianciara care prevedea un aport in numerar de peste 100 milioane euro si gasirea unui investitor stretegic.