Wednesday, January 22, 2014

Inflatia pune in pericol rentabilitatea depozitelor bancare

Tedinta de reducere a dobanzilor la depozite continua si in 2014, astfel ca deponentii se vor confrunta cu noi provocari in acest an. Cel mai mare pericol vine din partea inflatiei, care ar putea eroda sumele economisite la banca.

In 2013, inflatia a coborat la cel mai mic nivel din istorie de dupa 1990, insa in 2014, lucrurile se schimba. Estimarile BNR semnaleaza ca preturile vor creste in acest an cu 3%. Combinatia inflatie mai mare – dobanzi mai mici la depozite este insa periculoasa pentru deponenti.

In asemenea situatii, dobanzile nu mai reusesc sa mentina puterea de cumparare a banilor. Astfel, vei putea cumpara mai putine bunuri si servicii cu banii depusi la banca la scadenta depozitului.

Singurul mod in care te poti proteja impotriva acestui risc este sa alegi perioade de economisire mai mari. Bancile platesc dobanzi mai mari, pe masura ce termenul de economisire este mai lung. In plus, dobanzile la depozite sunt fixe, astfel ca iti poti asigura inca de pe acum un anumit nivel al dobanzii. 

Bancile au ajuns in prezent sa ofere depozite pe termene de 3-4 ani, dar se poate ajunge chiar si la 7 ani. In general, este mai prudent sa alegi o perioada de economisire de maxim 1 an, iar la scadenta, sa prelungesti depozitul pe perioade similare.

Termenele mai mari te expun riscului de a avea nevoie de banii respectivi si sa fii nevoit sa faci retrageri inainte de termen. In astfel de cazuri, clientul este penalizat, iar castigul va fi mai mic decat cel scontat initial.

Din aceasta perspectiva, este important ca perioada de economisire sa fie corelata cu nevoile financiare ale fiecaruia. De exemplu, o solutie poate fi ca o parte din bani sa fie pastrata intr-un depozit pe termen scurt, care sa poate fi lichidat imediat in cazul unor situatii de urgenta, si doar restul sumelor detinute sa fie blocate pe perioada mai lungi.