Thursday, September 1, 2022

Retailerii online testeaza creditele preaprobate

 

Un retailer online a lansat o solutie prin care se pot cumpara produse cu plata in 4 rate contra unui comision de 0,5% din valoarea tranzactiei, utilizand cardurile inrolate pe siteul comerciantului. 
Limita de credit este preaprobata in functie de istoricul clientului (uzual 1.000-2.000 lei), iar dobanzile penalizatoare sunt de 8,25% pe an. 
Practic, nu se foloseste un card special, ci cardul inrolat pe site-ul comerciantului. In pagina de comanda, se bifeaza optiunea de plata in 30 de zile sau in 4 rate lunare egale (aici avem costul de 0,5% din valoarea comenzii, platibil in prima rata), clientul primeste pe mail documentul de creditare, il semneaza si il retrimite si asteapta apoi produsul acasa. 
Cele 4 rate se achita in doar 3 luni 
Dreptul de retragere din contractul de creditare este de 14 zile (se completeaza un formular oferit ca model in contractul de creditare), iar dreptul de retur al produselor comandate oferit de retailer este de 30 de zile, ceea ce presupune restituirea primei rate in caz de retragere din contractul de credit sau de returnare a produsului retailerului (prima rata se achita in momentul in care se da comanda). 
Per total, perioada de creditare este de 90 de zile (sunt 4 rate lunare, dar prima se achita chiar in momentul comenzii). 
Plata in 30 de zile injumatateste limita de credit
Nu toti clientii eMag au optiunea My Wallet in cont si nu toate sumele oferite drept credit sunt egale-au fost preferati in general cei cu conturi Genius, iar limitele de creditare pleaca de la la 1.000 lei, cei cu un istoric bun al comenzilor (mai multe achizitii in perioada de referinta) putand urca la 2.000, 3.000 lei, etc. 
Am facut o simulare privind achizitia in 30 de zile (se plateste intr-o luna de la plasarea ordinului pe site, fara comision) iar in acest caz limita de creditare s-a injumatatit, fata de optiunea de plata in 4 rate. 
Ca si la cardurile de credit, prudenta nu strica
Posibilitatea de a achizitiona produse cu plata amanata si fara prea multa birocratie nu este noua, dar in trecut mai multe versiuni ale creditelor cu buletinul au dat mari batai de cap debitorilor care se intinsesera mai mult decat le permitea plapuma. 
In acest caz,  exista riscul de a cumpara produse de care nu avem neaparata nevoie si de a ne asuma noi obligatii de plata in conditiile in care avem deja unele in crestere, pe fondul majorarii dobanzilor la credite in ultima perioada. 
Folositi deci portofelul eMag cu prudenta, ca orice credit asumat intr-o perioada plina de incertitudini in economie. 

No comments:

Post a Comment