Wednesday, November 8, 2017

Solutionare alternativa a litigiilor bancare - la cate dosare a ajuns CSALB ?

Solutionarea alternativa a litigiilor bancare incepe sa prinda incet teren in randul clientilor cu probleme la credite. Activitatea CSALB s-a dublat in octombrie fata de media primelor 9 luni ale lui 2017, ajungand la 120 de dosare solutionate sau aflate in curs de solutionare. Pentru prima data, solicitarile depasesc numarul cererilor clasate.

Daca in primele 9 luni existau 73 de dosare solutionate sau in curs de solutionare, la finele lunii octombrie acestea au ajuns la 120 (crestere de 65% din numarul de dosare gestionate in primele 3 trimestre ale anului).

Pe de alta parte, exista peste 50 de cereri in faza de filtru (de verificare a documentelor). 

De asemenea, si numarul de cereri este in crestere accelerata. In medie, in primele noua luni din 2017, s-au primit 7 cereri pe saptamana. In luna octombrie au ajuns, in medie, 17 cereri pe saptamana. Aproximativ 72% dintre cereri vin pe e-mail, 15% la sediu si 13% prin posta, potrivit CSALB. Numarul solicitarilor depaseste astfel 170 de dosare.

“Dupa 2 ani de zile de la infiintarea Centrului, iata ca interesul si nivelul de constientizare ale consumatorilor si comerciantilor fata de CSALB cresc. E un proces care dureaza, ne asteptam sa fie asa, acela de schimbare a mentalitatii cu privire la rezolvarea amiabila a diferendelor. Acum, atat clientii, cat si bancile sau IFN-urile se indreapta tot mai mult spre Centrul SAL Bancar”, a declarat Alexandru Paunescu, Presedintele Colegiului de Coordonare al CSALB.

Trendul pozitiv de solutionare amiabila a litigiilor cu bancile si IFN-urile este evidentiat si de numarul de dosare acceptate de comercianti: de la 2 dosare acceptate, in medie, pe saptamana, in primele 9 luni ale anului, la 12 pe saptamana, in luna octombrie a acestui an.

In ceea ce priveste tipul de litigii inregistrate, cererile consumatorilor se inscriu in urmatoarea tipologie de solicitari:

•  eliminarea si restituirea comisionului de risc/administrare perceput pentru un credit;
•  rescadentarea/reesalonarea creditului cu diminuarea ratei lunare;
•  scaderea dobanzii si restituirea sumei ce a rezultat din marirea marjei dobanzilor in mod excesiv, in acceptiunea consumatorilor;
•  reducerea marjei dobanzii, reducerea soldului si conversia creditelor din CHF in LEI;
•  eliminarea unor clauze calificate de catre consumatori ca fiind abuzive, privind aplicarea de dobanzi penalizatoare.

No comments:

Post a Comment