Wednesday, November 8, 2017

Cum afecteaza inflatia economiile romanilor?

Romanii economisesc mult mai putin decat vecinii nostri si nici nu isi plaseaza banii in instrumente care sa le protejeze valoarea. Economiile sunt mentinute, in continuare, preponderent in depozite bancare si mult mai putin in fonduri de investitii. 

In tara noastra, un depozit bancar mediu este echivalentul a 2,6 salarii medii, in vreme ce croatii si cehii au cate 8 salarii, reiese din datele prezentate de Asociatia Administratorilor de Fonduri (AAF). 

In schimb, investitiile in fonduri reprezinta, in medie, doar 0,65% din salariul mediu in Romania, cu mult sub tarile vecine, unde alocarile catre aceasta forma de economisire ajung si la 2,11 salarii medii (in Ungaria) sau 1,7 (in Polonia). 

Reprezentantii fondurilor de investitii atrag atentia ca, la o dobanda medie la depozite de 0,5% (potrivit datelor BNR), in cazul in care inflatia ajunge la 3% (asa cum se asteapta majoritatea analistilor pentru anul viitor), banii depusi in depozite aduc pierderi, nu castiguri. 

"Inflatia ar putea depasi 3,5% si orice plasament in depozite bancare sub 1% este erodat de inflatie, devenind o pierdere. E de datoria noastra sa transmitem oamenilor ca vom sta intr-o perioada de randamente negative ale depozitelor bancare pentru ca oamenii sa isi caute alte forme de plasament", a explicat Dan Popovici, membru in boardul AAF si director general al OTP Asset Management.

Investitiile in fonduri, departe de depozitele bancare

In prezent, economiile romanilor in depozite bancare se situeaza la un nivel de 37,1 miliarde de euro, in timp ce investitiile in fonduri ale persoanelor fizice insumeaza 4 miliarde de euro (sub 11% din totalul depozitelor romanilor)

La sfarsitul trimestrului III al anului curent, activele nete au depasit 45,1 miliarde de lei, dintre care 26 de miliarde apartin fondurilor deschise de investitii. Activele nete ale fondurilor deschise de investitii, apartinand unui numar de 329.678 de investitori, au crescut cu 6,5% in ultimele 12 luni si cu 2,4% in ultimul trimestru. Subscrierile nete au crescut cu fiecare nou trimestru in 2017, cumuland pana in septembrie aproape un miliard de lei, mai reiese din datele AAF. 

Pe de alta parte, insa, Asociatia remarca o crestere a interesului investitorilor fata de fonduri cu componenta de actiuni, avand in vedere ca 3.383 de investitori au intrat in fondurile multi-active in ultimele 12 luni si inca 1.643 in cele de actiuni.

Nivelul redus al investitiilor in fonduri este explicat prin cultura economisirii in Romania, educatia financiara precara a romanilor, prin faptul ca jumatate din populatie traieste in mediul rural, dar o parte din vina o poarta si reprezentantii fondurilor de investitii, care (cu foarte rare exceptii) nu au explicat suficient avantajele unor astfel de investitii. 

Un alt obstacol ar mai putea fi si gradul ridicat de birocratie din Romania care, alaturi de supra-reglementarea instituita de ASF (sau de normele europene) fac putin prietenoase aceste fonduri.

No comments:

Post a Comment