Wednesday, January 7, 2015

Pilonul II are peste 6 milioane de participanti. Doar jumatate dintre ei contribuie lunar

Fondurile de pensii private obligatorii au inregistrat peste 6,2 milioane de participanti, de la inceperea activitatii pana in prezent, insa doar  pentru 3,8 milioane dintre ei se incaseaza contributii lunar, potrivit datelor publicate de Asociatia Pensiilor Private din Romania – APAPR. 

Din cele 6,2 milioane de persoane, un numar aproximativ de 171.000 nu au avut nicio contributie virata de la inceputul pilonului II in Romania, in luna mai 2008.

In primele 11 luni din 2014, pe Pilonul II contributiile brute incasate de fonduri au depasit 3,5 miliarde de lei, reprezentand echivalente unei cote de 4,5% din salariul brut al fiecarui participant. In 2013, cand cota de participare a fost de 4%, iar contributiile brute totale au fost in valoare de 3,1 miliarde de lei. 

Potrivit unui raport al Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF), la finalul lunii septembrie, valoarea medie a unui cont de pensie privata obligatorie era de 4.189 de lei (aproximativ 950 euro), in crestere cu 25% fata de 31 decembrie 2013.

Aceasta suma este rezultatul contributiilor lunare platite de angajati din salariu timp de sase ani si al randamentului obtinut de fondurile de pensii din investitiile pe care le-au facut cu banii stransi de la participanti.

Cele mai mari investitii ale fondurilor de pensii sunt titlurile de stat, cu o pondere de 67% din activele totale. Fondurile mai investesc aproximativ 20% din active in actiuni ale companiilor listate pe bursa de la Bucuretti, dar si pe alte burse din Uniunea Europeana.

No comments:

Post a Comment