Tuesday, January 27, 2015

Cardul, tot mai folosit la plata taxelor si impozitelor

Valoarea taxelor si impozitelor locale platite cu cardul a crescut cu peste 30% in 2014, dar numarul primariilor care accepta plata taxelor si impozitelor cu cardul a ramas aproape la acelasi nivel ca in anul precedent, de 171, potrivit datelor raportate de bancile din Romania membre Visa Europe.

Mai mult, romanii au folosit anul trecut mai des cardurile pentru a-si achita obligatiile fiscale si au realizat aproape 490.000 de plati electronice, in crestere cu 31% comparativ cu 2013, iar valoarea medie a unei taxe locale achitate prin card a ramas anul trecut aproape la acelasi nivel, de 357 de lei, se arata intr-un comunicat de presa.

Pe langa sediile administratiilor locale si platforma ghiseul.ro, taxele si impozitele locale mai pot fi platite cu cardul si la POS-urile instalate in oficiile postale care accepta tranzactiile cu cardul, in locatiile special deschise de Visa in centrele comerciale, la info-chioscurile instalate la sediile administratiei locale, in supermarket-uri si mall-uri, precum si online pe platformele puse la dispozitie de unele administratii locale. 

Visa Europe, impreuna cu bancile membre din Romania, deruleaza in perioada 15 ianuarie – 31 martie 2015 a sasea editie anuala a campaniei nationale de promovare a platii taxelor si impozitelor locale cu cardul, in cadrul careia toti cei care platesc taxele cu cardul Visa pot castiga zilnic, prin tragere la sorti, unul dintre cele 380 de premii ale campaniei.

No comments:

Post a Comment