Ministerul Finantelor Publice compenseaza bancile pentru pierderile reclamate din cauza Legii privind darea in plata. Institutia propune suplimentarea plafonului de garantii pentru programul Prima Casa, aferent acestui an, cu 500 de milioane de lei. Propunerea vine dupa ce, la finalul anului trecut, plafonul a fost injumatatit.
Potrivit unui comunicat al Finantelor, masura de suplimentare raspunde solicitarilor potentialilor beneficiari ai programului si tine cont de dinamica semnificativ crescuta a volumelor garantate in cadrul programului si de adoptarea legislatiei privind darea in plata.
"Initiativa legislativa parlamentara privind darea in plata, aprobata prin Legea nr. 77/2016, dupa reexaminare, a creat o incertitudine mare atat in privinta aplicabilitaii legii asupra creditelor contractate prin Programul Prima Casa, cat si din perspectiva impactului acestei legi asupra pietei imobiliare si pietei creditului ipotecar. Acesti factori au condus la o cerere foarte mare pentru acordarea de garantii in cadrul Programului in primele patru luni ale anului 2016. S-a ajuns la situatia fara precedent in care plafoanele alocate bancilor pentru intreg anul 2016 au fost utilizate extrem de rapid", se arata in cominicat.
Potrivit Finantelor, in 2016, pana la data de 1 mai, au fost acordate 13.100 de garantii in valoare de 1,2 miliarde de lei fata de perioada similara a anilor 2015 si 2014, in care au fost acordate garantii in valoare de cca. 668 de milioane de lei si respectiv 536 milioane de lei.
Sumele pentru 2016 au fost deja redistribuite catre 4 banci
In plus, institutia precizeaza ca aceste evolutii au condus la necesitatea celei de-a doua redistribuiri a plafoanelor alocate pe institutii financiare in 2016, dupa ce, in cadrul primei redistribuiri au fost alocate sume suplimentare catre patru finantatori, care au consumat sumele alocate.
"Ministerul Finantelor Publice va monitoriza indicatorii pietei creditelor ipotecare pentru persoane fizice in perioada imediat urmatoare si va anunta in curand strategia pe termen mediu privind derularea Programului Prima Casa. La elaborarea acestei strategii se vor avea in vedere factori precum cresterea venitului real disponibil al populatiei, urmare a masurilor fiscale si de majorare a salariilor din ultimii ani, precum si evolutia pietei ipotecare in raport cu cea a Programului Prima Casa. Scopul este ca, pe termen mediu, acest Program sa nu produca distorsiuni asupra pietei", se mai arata in comunicatul citat.
Finantele vor masuri ca bancile sa nu mai promita credite daca nu mai au fonduri
Ministerul intentioneaza sa ia masuri astfel incat bancile sa nu isi mai asume angajamente de creditare, daca nu mai au sume disponibile in cadrul programului. "Acest fapt conduce la incurajarea clientilor sa semneze antecontracte de vanzare-cumparare, fara a avea o certitudine in privinta sursei de finantare si garantare", se subliniaza in comunicat.
De la momentul initierii programului, in 2009, pana la data de 1 mai 2016, au fost acordate peste 178.000 de garantii, reprezentand un volum total de garantare de circa 15 miliarde de lei, aferent unor finantari in valoare de 29,8 miliarde de lei. Rata de neplata in cadrul Programului este de 0,34% din total credite acordate.
Potrivit datelor BNR, in prezent, peste 90% din portofoliul bancilor de credite ipotecare catre populatie este reprezentat de împrumuturi Prima Casa.