FSUG se alatura demersului celor patru organizatii care reprezinta interesele utilizatorilor de servicii financiare in Europa de a sprijini Darea in plata. Grupul a transmis o scrisoare comisarilor europeni Jonathan Hill si Pierre Moscovici ca raspuns la cea trimisa de acestia ministrului roman al Finantelor pe tema Legii darii in plata.
In document, Grupul de experti al utilizatorilor de servicii financiare (FSUG) prezinta si motivele pentru care considera ca Darea in plata reprezinta, cu adevarat, o solutie pentru debitorii aflati in dificultate financiara.
”Asa cum colegul nostru din Romania a mentionat in repetate randuri in cursul intalnirilor noastre si in unele dintre raspunsurile la consultarile Comisiei, respectiv in pozitiile grupului pe diverse teme, situatia utilizatorilor romani de servicii financiare a fost una dintre cele mai dificile din Uniunea Europeana. In ciuda nivelului foarte redus al veniturilor, acestia au platit unele dintre cele mai mari dobanzi la credite din intreaga Uniune. In plus, consumatorii au fost victimele unor clauze abuzive si unor practici comerciale incorecte in contractele de credit”, se mentioneaza in scrisoarea FSUG.
Romanii, printre cei mai afectati din UE de creditele in franci
In scrisoare se sustine ca nu este o coincidenta faptul ca romanii au fost unii dintre cei mai afectati de creditele in franci elvetieni, care au fost vandute in mod agresiv de banci înainte de criza.
Pe de alta parte, in ultimii ani nu a existat nici-o masura legislativa care sa ajute romanii aflati in dificultate financiara, iar bancile au fost reticente in a negocia si a oferi solutii convenabile clientilor afectati de povara financiara.
”De aceea, credem ca Legea privind darea in plata adoptata in Romania este foarte necesara si reprezinta o cale dreapta, progresiva si eficienta pentru a ajuta un numar cat mai mare de debitori cu probleme financiare”. se mai arata in scrisoarea FSUG.
In document se mentioneaza si faptul ca FSUG a initiat studiul realizat de London Economics, intitulat ”Mijloace de protectie a consumatorilor aflati in dificultate financiara: falimentul personal, darea in plata si masuri impotriva practicilor abuzive ale firmelor de colectare de creante” .
”Studiul prezinta o serie de masuri concrete pentru sprijinirea debitorilor aflati in dificultate financiara. Noi sustinem pozitia potrivit careia darea in plata ofera consumatorilor beneficii mai importante decat sistemul prezent care nu da posibilitatea debitorilor sa isi reduca datoria la banca. Din pacate, aceasta este situatia trista in care debitorii romani se afla in prezent”, se subliniaza in scrisoare.
Alte beneficii ale Darii in plata
Semnatarii documentului considera ca darea in plata nu numai ca le ofera protectie debitorilor care nu isi mai pot plati datoria dar poate, de asemenea, sa determine sporirea disciplinei pe piata, astfel incat sa se tempereze comportamentul de creditare agresiv si periculos.
Potrivit autorilor, o copie a scrisorii a fost transmisa si comisarului european pentru Justitie si Consumatori, Vera Jourova, presedintelui Romaniei, Klaus Iohannis, si ministrului Finantelor Publice, Anca Dragu.
Documentul FSUG a fost transmis dupa ce AURSF - Romania, Better Finance, BEUC si COFACE au trimis, la randul lor, celor doi comisari europeni un raspuns cu privire la scrisoarea acestora catre ministrul roman al Finantelor Publice, Anca Dragu, prin care isi exprimau ingrijorarea cu privire la efectele negative pe care Darea in plata le va avea, in opinia lor, asupra economiei romanesti.
FSUG este un grup de 20 experti din statele membre UE, care consiliaza Comisia Europeana in pregatirea reglementarilor care afecteaza utilizatorii de servicii financiare, ofera feedback in legatura cu implementarea practica a acestor reglementari si furnizeaza Comisiei exemple de probleme majore cu care se confrunta utilizatorii de servicii financiare din statele membre.