Wednesday, May 11, 2016

Creditarea iresponsabila da semne de revenire

Criza de incredere dintre banci si clienti, care s-a accentuat si mai mult in ultimul an, s-a produs in principal din cauza creditarii iresponsabile din perioada de boom economic. Din pacate, in ultima perioada incep sa apara din nou semne de reaparitie a vechilor metehne.
Cum se defineste, acum, creditarea iresponsabila de dinainte de criza? Imprumuturi acordate cu maxima usurinta, fara o analiza temeinica, cu conditii relaxate la maxim (creditul doar cu buletinul, grad de indatorare la limita veniturilor, garantii evaluate cu generozitate etc) si rapiditate in acordare. 

In plus, toate aceste „avantaje” erau agresiv promovate pe toate canalele de comunicare cu clientii (reclame TV, pliante, retea de brokeri, relatia directa cu consumatorul etc).

S-a invatat prea putin din lectiile crizei

Ce se intampla 10 ani mai tarziu? Bancile, care au refuzat negocierile cu clientii supraindatorati pe motiv ca „au semnat, sunt buni de plata”, par sa sufere de dubla personalitate. 
Pe de o parte, infiereaza debitorii care, desi pot (fara a si demonstra asta) sa plateasca rate la banca, nu mai vor, pe de alta parte cauta noi victime cu „oferte” aproape la indigo cu cele din urma cu zece ani. 

Astfel, institutiile de credit pun din nou accent pe rapiditatea acordarii creditului. Desi este prezentata ca fiind un avantaj pentru client, rapiditatea in acordare poate fi nu doar efectul unui progres de proceduri sau tehnologic, ci si dovada acceptarii unor conditii dezavantajoase aferente contractului de credit. 

In plus, in locul creditului cu buletinul, apare cel “fara adeverinta de venit”. Si in acest caz, este vorba de o iluzie, pentru ca bancile au incheiat conventii cu Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) care le permite sa verifice situatia solicitantului de credit direct la Fisc. In acest scop, clientul va semna un acord prin care permite bancii sa ii verifice veniturile direct la ANAF. In cazul in care clientul refuza sa semneze formularul, creditul nu se acorda. 

Oferte cu nenumarate stelute

Cat despre conditiile de creditare, asistam din nou la discrepante majore intre oferta “la vedere” si realitatea “din teren”. 
Vedem variante de creditare cu o anumita dobanda nominala, in timp ce dobanda anuala efectiva (DAE) este mult mai mare. Afisele de promovare prezinta un procent scris foarte mare, care iti da senzatia ca reprezinta dobanda bancii, dar, de fapt, este vorba doar de marja pe care banca o aplica peste indicatorul de referinta. 

Totodata, ofertele sunt inundate de stelute (*) care limiteaza drastic oferta, astfel ca nu toti clientii ajung sa beneficieze de toate avantajele prezentate in reclama. 

De asemenea, ofertele contin destul de multe neclaritati pe care uneori nici macar notele de subsol, scrise cu litere minuscule, de multe ori nu reusesc sa le clarifice. 

Cresterea creditarii nu mai este „rezonabila”, dar masurile se lasa asteptate


In concluzie, istoria pare ca se repeta! In aceste conditii, in care este clar ca se pun din nou bazele unui val de creditare iresponsabila, ar putea supraveghetorul pietei sa faca mai mult?

Banca Nationala a Romaniei a remarcat, de ceva vreme, aceasta revenire in forta a creditarii, in special in lei, nu doar la nivel declarativ, ci si in statistici. 

In urma cu jumatate de an, un reprezentant al bancii centrale sustinea ca „este nevoie ca aceasta crestere (a creditarii catre populatie –n.r.) sa fie monitorizata cum se cuvine de banci si de noi (BNR-n.r.) si pot sa va spun ca, in ceea ce priveste Banca Nationala, noi analizam masura in care este nevoie, este util, este oportun sa intervenim in acest proces cu noi instrumente macroprudentiale, in vederea evitarii repetarii unui boom, a unei fericiri maxime, cum a fost pana in 2008, dar care probabil nu se va repeta, pentru ca atunci, inca in etapa post-comunista, nu cunoscusem ce inseamna recesiunea". 

La vremea respectiva, cresterea anuala a creditarii pentru populatie era de aproximativ 20%, nivel considerat „inca rezonabil”. Insa o crestere de 30% nu ar mai fi rezonabila, declara atunci reprezentantul BNR. 

De cateva luni, statisticile BNR arata avansuri anuale de peste 30% la creditele in lei contractate de populatie. Dar inca nu avem nicio reactie de la banca centrala. Pana cand?