Thursday, September 8, 2016

ASF, convocata la discutii in Parlament pe tema RCA

Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a fost convocata de catre Comisia pentru transporturi si infrastructura din Camera Depitatilor la discutii pe tema RCA saptamana viitoare. Membrii Comisiei considera ca transportul rutier se afala intr-o situatie critica din cauza escaladarii preturilor la asigurarile obligatorii auto.
„Desi la nivelul Comisiei pentru tansporturi si infrastructura au existat consultari inca de la inceputul anului 2016, cu toti factorii implicati, in urma carora ASF si-a asumat implementarea unor reglementari menite sa remedieze problemele care au condus la cresterea excesiva a tarifelor RCA, constatam ca au trecut mai bine de 6 luni si toate aceste angajamente nu au fost respectate”, se arata in comunicatul Comisiei. 

Deputatii acuza ASF ca mimeaza preocuparea pentru rezolvarea problemei

Mai mult, deputatii considera ca ASF a incercat sa mimeze preocuparea pentru deblocarea situatiei create in momentul in care a transmis Parlamentului o informare cu 10 puncte referitoare la normalizarea pietei RCA.

„Luand act de aceasta informare care, din punctul nostru de vedere, nu este altceva decat o tergiversare a situatiei cu efecte grave asupra economiei nationale, afectand in aceeasi masura si cetateanul de rand, membrii Comisiei pentru transporturi si infrastructura au decis convocarea, in prima sedinta a saptamanii viitoare, a conducerii Autoritatii de Supraveghere Financiara, precum si a asociatiilor patronale si profesionale din domeniul transportului rutier de marfuri si persoane”, se subliniaza in comunicatul Comisiei. 

In plus, reprezentantii Comisiei sustin ca situatia din piata RCA, care genereaza inclusiv proteste de strada ale transportatorilor, afectand activitatea societatii romanesti in ansamblul sau, trebuie rezolvata cat mai urgent.

Datele ASF, interpretate diferit

Intre timp, disputa dintre transportatori si companiile de asigurari continua, ambele parti avand interpretari diferite ale datelor publicate de ASF cu privire la tarifele RCA. 

Reprezentantii companiilor de asigurari afirma ca preturile nu sunt atat de mari cum se declara. „Statistica ASF, realizata de curand, este aceea ca polite de peste 20.000 de lei sunt doar 1% in trimestrul II 2016, pe cand polite intre 5.000 de lei si 8.000 de lei sunt 26%, iar intre 8.000 de lei si 12.000 de lei sunt 46%", a declarat presedintele Uniunii Nationale a Societatilor de Asigurare Reasigurare din Romania (UNSAR), Florentina Almajanu.

Ea a mai spus ca asiguratorii sunt deschisi la discutii cu transportatorii, insa considera ca adoptarea Legii RCA nu va duce automat la reducerea tarifelor daca nu va scadea daunalitatea.

Pe de alta parte, reprezentantii transportatorilor (UNTRR) continua sa conteste datele prezentate de ASF cu privire la evolutia tarifelor RCA. 

UNTRR: ASF recunoaste escaladarea tarifelor RCA

Mai mult, UNTRR sustine ca, dincolo de valoarea cifrelor, ASF face in Raportul respectiv mai multe afirmatii „extrem de ingrijoratoare”. 

In primul rand este mentionata cea in care Autoritatea reunoaste „escaladarea tarifelor RCA” si a existentei “cazurilor de discriminare a anumitor categorii de transportatori in procesul de stabilire a primelor de asigurare”.

„Ce a facut insa ASF pentru remedierea acestor situatii? Nimic, acuzand transportatorii ca sunt doar cazuri izolate!”, se subliniaza in comunicatul UNTRR. 

O alta afirmatie a ASF considerata de transportatori ca fiind ingrijoratoare este cea legata de faptul ca „incadrarea autovehiculelor in anumite clase ale grilei de bonus-malus nu constituie un element determinant in stabilirea tarifelor RCA”. 

In aceste conditii, reprezentantii UNTRR se intreaba de ce mai este luat in calcul acest sistem. 

Referitor la acuzatiile cu privire la cresterea numarului de accidente produse de camioanele de peste 16 tone, UNTRR sustine ca ASF nu a prezentat statistici care sa demonstreze acest lucru. 

„Conform unor statistici ale Politiei Rutiere, numarul de accidente produse de camioanele de peste 16 tone este sub 2% din totalul accidentelor rutiere”, mai subliniaza transporatorii.

No comments:

Post a Comment