Thursday, September 8, 2016

Parlamentul s-ar putea reuni pentru a analiza criza RCA

Parlamentul s-ar putea reuni intr-o sedinta comuna a celor doua Camere pentru a analiza criza din piata RCA, in contextul in care transportatorii au demarat un amplu protest la nivel national. O astfel de discutie a avut loc in conducerea Senatului, care a decis ca presedintii celor doua Camere sa analizeze aceasta posibilitate.
Transportatorii au circulat luni, timp de doua ore, cu viteza redusa pe liniile de centura, pe drumurile de trafic greu ale marilor orase din tara, provocand numeroase blocaje in trafic, in semn de protest fata de scumpirea politelor RCA. 

Protestul acestora va culmina pe 15 septembrie cu un miting la care sunt asteptate peste 100.000 de masini in toate marile orase din tara, inclusiv in Bucuresti. 

Trasportatorii cer si interventia Guvernului


”Guvernul trebuie sa dea aceasta Ordonanta de Urgenta pe care o cerem din 17 decembrie 2015 pentru modificarea legii RCA. Nu afectam cu nimic bugetul statului, decat, probabil, aceste multinationale (asiguratori -n.r.) isi vor reduce profitul. Atata tot", sustin reprezentantii transportatorilor. 

Acestia spun ca premierul are la indemana doua solutii de care poate uza pentru rezolvarea crizei RCA si stingerea conflictului creat de companiile de asigurari cu transportatorii si posesorii de masini din Romania, si anume sa faca uz de Legea 21/1996 art. 4 privind interventia Guvernului in imprejurari exceptionale (pe motiv ca intreaga industrie de transport din Romania trece printr-o astfel de perioada cu totul exceptionala, de prabusire, din cauza cresterii nejustificate a costurilor cu politele RCA) sau sa adopte  proiectul de Lege al RCA, aflat in dezbatere la Senatul Romaniei, in Comisia pentru buget-finante, prin Ordonanta de Urgenta, pentru a intra imediat in aplicare.

Consiliul Concurentei: ASF are parghii pentru a verifica tarifele RCA 

Intre timp, Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a publicat un  raspuns primit de la Consiliul Concurentei in care institutia  sustine ca Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) are parghiile necesare pentru a controla piata RCA. 

Astfel, Consiliul Concurentei este de parere ca ASF poate evalua, ”din punct de vedere tehnic, fundamentarea statistica si actuariala a calculului tarifului de prima si poate verifica in ce masura cresterea accentuata a primelor RCA pentru autovehiculele de transport marfuri are o justificare bazata pe riscurile pe care acestia le prezinta”. 

In schimb, autoritatea de concurenta s-a exprimat impotriva unor masuri de plafonare a tarifelor pe piata politelor RCA, cosiderand ca o astfel de abordare nu ar rezolva problemele de pe piata RCA ci le-ar intensifica. In aceste conditii, Consiliul Concurentei a solicitat identificarea unor solutii alternative pentru imbunatatirea functionarii pietei, dar care sa nu blocheze mecanismele concurentiale. 

In continuare, UNTRR solicita Parlamentului si Guvernului Romaniei sa verifice daca ASF si-a indeplinit rolul de autoritate de supraveghere. "Solicitam interventia de urgenta a Guvernului Romaniei, inainte ca lipsa de masuri din partea ASF in privinta situatiei RCA sa conduca la situatii nefaste, ireversibile", precizeaza Uniunea. 

Un raport al ASF arata ca pretul mediu al unei polite RCA pentru camioanele cu masa mai mare de 16 tone a fost in iulie de 10.704 lei, cu 121% peste nivelul inregistrat in al doilea trimestru din 2015, de 4.843 lei.

No comments:

Post a Comment