Saturday, August 27, 2016

Bilantul actiunilor ASF pentru stabilizarea preturilor RCA

Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) sustine ca a indemnat asiguratorii sa faca eforturi pentru a atenua impactul majorarii primelor RCA asupra transportatorilor si sa elimine excesele si primele exagerate din piata. In plus, a organizat controale cu privire la modul de calcul al primelor si, unde a fost cazul, a aplicat sanctiuni. 
ASF a avut, totodata, intalniri cu societatile de asigurari si cu brokerii de asigurari, pentru a-i determina sa fundamenteze mai bine profilul de risc al asiguratilor, nivelul daunelor potentiale si structura primelor bazata pe risc, concomitent cu reducerea cheltuielilor de intermediere si achizitie.

ASF recunoaste tendinta de majorare a primelor RCA 

Masurile sunt cuprinse in raportul sectorului de asigurari - reasigurari privind actiunile intreprinse pentru atenuarea cresterii tarifelor RCA la autoturisme si autovehicule de transport, dezbatut de Consiliul ASF. Potrivit unui comunicat al ASF, masurile cuprinse in raport au fost necesare avand in vedere tendinta de majorare a primelor RCA in ultimele 8-10 luni.

Birou antifrauda in cadrul ASF

Printre directiile de actiune pentru eliminarea distorsiunilor din piata asigurarilor avute in vedere se numara si reactivarea protocolului de schimb de date si operationalizare a bazei de date CEDAM cu Ministerul Afacerilor Interne, pentru verificarea permanenta a gradului de acoperire cu asigurari a autovehiculelor inmatriculate si combaterea fraudelor. 

In acelasi scop, de limitare a fraudelor, ASF a decis infiintarea unui birou antifrauda in cadrul institutiei, ca urmare a multiplelor semnale privind practicile frauduloase si discriminatorii.


Totodata, potrivit ASF, in cadrul institutiei au fost organizate grupuri de lucru pe tema asigurarilor RCA, la care au participat reprezentantii transportatorilor , ai societatilor de asigurare, precum si ai Ministerului Finantelor Publice, Ministerului Transporturilor si Consiliului Concurentei.

„Pe parcursul a peste trei luni de discutii, grupurile de lucru au identificat si adoptat propuneri de masuri pe termen scurt, mediu si lung. Propunerile s-au concretizat in proiectul Legii Asigurarilor RCA, in amendamente la Norma RCA nr. 23/2014, precum si in masuri operationale realizate sau in curs de realizare (baza de date CEDAM, sistemul bonus-malus, transparentizarea metodelor de calcul actuarial, transparentizarea datelor privind frecventa evenimentelor si nivelul de dauna etc.)", precizeaza ASF.

Modificarea legislatiei face posibila scaderea primelor

Conform ASF, proiectul noii Legi a RCA, depus deja la Parlament „a preluat inclusiv propunerile formulate de federatiile patronale din transporturi si introduce institutii juridice noi, precum decontarea directa, reglementarea despagubirilor pentru vatamari corporale, utilizarea tehnologiilor telematice si incheierea politelor pe perioade mai mici, chiar si de o luna”. In prezent, politele RCA pot fi incheiate pentru o perioada de minim sase luni.

Alta actiune a constat in actualizarea legislatiei secundare in domeniul RCA, "astfel incat sa produca efecte imediate in stabilizarea primelor RCA, sa liberalizeze mai mult piata si sa mentina constante primele pe o perioada mai mare". 

Tot aici intra si asigurarea proportionalitatii intre daunalitate si tarifele RCA, clarificari cu privire la Cartea verde, masuri pentru atragerea de noi investitori sau furnizori de polite RCA, imbunatatirea eficientei canalelor de distributie, posibilitatea oferirii de reduceri comerciale si modificarea tarifelor de prima notificate la ASF numai dupa o perioada de minimum 12 luni.

O alta masura se refera la transpunerea Directivei Europene privind distributia produselor de asigurari, care, portivit ASF, va conduce la o protectie sporita pentru asigurati, la obligatii mai mari pentru distribuitori si intermediari, la armonizarea dispozitiilor nationale, uniformizarea cadrelor de reglementare si consolidarea increderii consumatorilor.

In plus, ASF sustine ca, dupa incheierea protocolului cu transportatorii, in 2015, a monitorizat primele RCA pentru a identifica cresterile reale si a oferi informatii relevante in piata pentru asigurati.

Transportatorii ameninta cu proteste la nivel national

Raportul ASF vine intr-un moment in care se afla deja in desfasurare un protest al transportatorilor rutieri care, nemultumiti de faptul ca pretul politelor RCA continua sa creasca, au demarat o actiune inedita. 

Incepand din data de 12 august, toti soferii care trec prin fata Guvernului sau a sediului ASF sunt indemnati sa claxoneze, iar din data de 16 august autovehiculele de marfa circula cu viteza redusa pana la limita evitarii oricarui pericol timp de minim 2 ore.

„Daca Guvernul nu va fi sensibilizat si nu va lua atiudine , atunci in perioada 14 - 15 septembrie vom generaliza protestul la nivel national  (adica transportul de persoane, taxi, marfa sa fie oprit) si nu vom relua lucrul pana ce autoritatile nu vor rezolva problema taxei RCA”, avertizeaza transportatorii.

No comments:

Post a Comment