Friday, April 22, 2016

ARB solicita presedintelui sa sesizeze CCR pe Darea in plata

Bancile fac presiuni la Administratia Prezidentiala sa trimita Legea privind darea in plata la Curtea Constitutionala a Romaniei, dupa ce premierul Dacian Ciolos a declarat ca nu intentioneaza se sesizeze Curtea pe acest act normativ. Asociatia Romana a Bancilor a trimis presedintelui Klaus Iohannis o scrisoare in acest sens.
Documentul a fost transmis si Biroului permanent al Camerei Deputatilor spre informare. In scrisoare, reprezentantii bancilor ii solicita presedintelui ca, in virtutea prerogativelor pe care le are, sa sesizeze Curtea Constitutionala, mentionand ca la baza acestui demers stau numeroase argumente, "in sensul ca legea, in forma adoptata, aduce atingere drepturilor constitutionale ale tuturor institutiilor de credit si membre ale ARB".

Bancile revin si in scrisoare cu aceleasi argumente pe care le-au folosit pe intregul parcurs al actului normativ: legea este incompatibila cu Constitutia, incalca principiul neretroactivitatii, principiul previzibilitatii si accesibilitatii normei legale. 

Comunitatea bancara mai precizeaza ca, prin schimbarea bunului din garantie ca mijloc de plata cu efect liberatoriu, va trebui verificat daca nu se incalca principiul securitatii juridice, aspect sanctionat in repetate randuri de Curtea de Justitie a Comunitatii Europene. 

Legea se afla la secretariatul Camerei Deputatilor


Demersul ARB vine dupa ce premierul Dacian Ciolos a declarat ca nu intentioneaza sa sesizeze Curtea Constitutionala cu privire la Legea darii in plata. Anuntul a fost postat de premier pe pagina de Facebook, raspunzand la o intrebare adresata de un debitor in franci elvetieni.  "Nu, nu intentionez sa contest aceasta lege", a comentat Dacian Ciolos. 


Legea privid darea in plata se afla la secretariatul Camerei Deputatilor, pe parcursul acestei saptamani, perioada in care poate fi contestata la Curtea Constitutionala a Romaniei. In urmatoarele zile, actul normativ va fi trimis la Presedintie spre promulgare. Presedintele nu o mai poate restrimite in Parlament, avand in vedere ca nu poate cere reexaminarea unui act normativ decat odata. 

Actul normativ a fost adoptat saptamana trecuta de Parlament cu cateva amendamente fata de forma initiala, care a fost retrimisa in Parlament de catre presedintele Klaus Iohannis la finalul anului trecut. Astfel, a fost introdus un plafon de 250.000 de euro (valoarea creditului la contractare), sub care debitorii pot alege sa dea casa bancii pentru a scapa complet de datorie, programul Prima Casa a fost eliminat de sub efectul legii, iar de noile reglementari vor beneficia si debitorii deja executati silit.

No comments:

Post a Comment