Friday, October 9, 2015

Proiectul Finantelor privind conversia creditelor a ajuns in Parlament

Proiectul Ministerului Finantelor Publice (MFP) privind conversia creditelor din valuta in lei, initiat inca din primavara de fostul ministru, a ajuns, in sfarsit, in Parlament. Acesta a mai suferit o serie de amendamnete, convenite in aceasta vara de reprezentantii clientilor cu actualul ministru. Insa nu toate sugestiile au fost luate in calcul. 

Proiectul de act normativ, care a fost prezentat in fata Comisiei de Buget-Finante din Camera Deputatilor, prevede conversia creditelor din valuta in lei, la cursul Bancii Nationale a Romaniei (BNR) din ziua conversiei, dar cu aplicarea unui discount de 15% din soldul rezultat in urma conversiei. Reprezentantii clientilor cerusera un discount de minim 25%, avand in vedere ca o banca din sistem a oferit clientilor un discount de 22,5%, fara a avea garantia statului, cum se va intampla in celelalte cazuri daca legea trece in forma propusa. 

Asceasta garantie a statului va fi in proportie de 50% din soldul rezultat in urma conversiei, dupa aplicarea discount-ului. Insa suma totala a garantiilor acordate nu va putea depasi un miliard de lei. In vara, ministrul Finantelor spunea ca aceasta suma va putea fi suplimentata daca va fi cazul. Insa, avand in vedere ca legea nu va obliga nici bancile nici clientii sa apeleze la conversie,  trebuie sa se vada mai intai care va fi necesarul de garantii. 

Creditele externalizate nu sunt acoperite de proiect
Legea vizeaza creditele in valutele in fata carora leul s-a depreciat cu mai mult de 50% din momentul acordarii pana in momentul conversiei. In plus, este vorba de creditele imobiliare, ipotecare, dar si cele de nevoi personale cu ipoteca, folosite in scop locativ. Acestea din urma au fost introduse in proiect la cererea reprezentantilor clientilor. 

In schimb, nu se face nicio referire in actul normativ la creditele externalizate de banci, desi reprezentantii clientilor au cerut ca si acestea sa fie acoperite de lege. 

Doar clientii cu restante de maxim 60 de zile vor putea solicita conversia

Clientii care vor putea solicita conversia trebuie sa nu aiba restante mai mari de 60 de zile, iar gradul de indatorare la momentul solicitarii sa fie de peste 60%.

Pe de alta parte, pentru noul credit, in lei, banca nu va putea aplica o dobanda mai mare decat cea la creditul in valuta, daca este fixa. Pentru creditele cu dobanda variabila, aceasta va fi compusa din ROBOR la 1/3/6/9 sau 12 luni, dupa caz, la care se aplica o marja fixa, care nu poate depasi marja din contractul initial si nici marja unui produs similar din oferta banii, cu exceptia celor din programul Prima Casa. Mai mult, la momentul analizarii cererii de conversie, rata aferenta noului credit nu va putea depasi echivalentul in lei al ratei dinaintea conversiei.

In schimb, clientul va plati doua comisioane aferente garantiei statului, unul de 0,49% anual, la sold, catre Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, si unul de risc, de 0,1% din suma garantata, platibil la acordarea garantiei catre Ministerul Finantelor Publice. 

Din vechiul proiect au fost eliminate, la solicitarea reprezentantilor clientilor, limita de venit lunar, de 3.000 de lei, si de suma a creditului final, de 300.000 de lei. 

Daca va fi aprobat in forma actuala, programul va fi valabil timp de un an din momentul intrarii in vigoare a normelor de aplicare a actului normativ.

No comments:

Post a Comment