Tuesday, September 8, 2015

Euro, in scadere fata de leu si dolar

Leul a incheiat saptamana in apreciere fata de euro, insa in scadere in fata monedei americane, care si-a revenit ca urmare a calmarii tensiunilor pe pietele internationale. Si indicatorii privind dobanzile au scazut pe finalul saptamanii, dupa ce inregistrasera valori apropiate de maximele anului. 

Astfel, in ultima sedinta a saptamanii, Banca Nationala a Romaniei (BNR) a cotat un euro la 4,4286 lei, in scadere de la 4,4302 lei la finalul saptamanii trecute. Totusi, in prima faza euro a crescut pana la 4,4413 lei/euro in sedinta de miercuri, insa imediat euro a scazut, atat fata de leu cat si fata de celelalte monede, pe fondul declaratiilor venite joi din partea oficialilor Bancii Centrale Europene. 

In fata francului elvetian, moneda nationala pare ca a stagnat, daca analizam doar valorile de inchidere de saptamana, insa fluctuatiile de la o zi la alta au fost mai importante decat in cazul celorlalte valute. Moneda elvetiana a incheiat saptamana la un curs de 4,0815 lei, usor peste inchiderea de vinerea trecuta insa, luni cursul crescuse peste 4,1 lei pentru ca joi sa scada la 4,0693 lei. 

Dobanzile au revenit, si ele, pe scadere la finalul saptamanii, dupa ce indicii monetari care arata evolutia acestora au crescut constant in ultimele trei saptamani. Spre exemplu ROBOR la 3 luni, indicatorul in functie de care se actualizeaza dobanzile la majoritatea creditelor in lei acordate de banci, a crescut, in prima parte a saptamanii, la 1,51%, cea mai mare valoare inregistrata de la sfarsitul lunii ianuarie 2015 pana in prezent. 

Moneda europeana s-a depreciat pe fondul deciziilor BCE


Pietele financiare internationale au fost influentate, saptamana aceasta, de deciziile si declaratiile venite de la Banca Centrala Europeana (BCE). Presedintele institutiei, care a anuntat mentinerea dobanzii de politica monetara la nivelul minim record de 0,05%, a declarat ca BCE este pregatita sa suplimenteze masurile de stimulare daca economia zonei euro va avea nevoie. Imediat, euro s-a depreciat in fata dolarului american cu 0,9%, la 1,1117 dolari pe unitate. 

In plus, BCE a redus estimarea referitoare la inflatia din acest an la numai 0,1%, de la nivelul de 0,3% prognozat în iunie. Pentru 2016, banca se asteapta la accelerarea inflatiei la 1,1%, care este totusi sub estimarea anterioara, de 1,5%. In 2017, reprezentantii BCE anticipeaza o inflatie de 1,7%, apropiata de asteptarea initiala de 1,8%. Banca prognozeaza pentru acest an o crestere economica de 1,4%, care se va accelera la 1,8% în 2016.

Saptamana viitoare, pietele financiare vor  fi in asteptarea deciziei Rezervei Federale Americane (Fed) in privinta dobanzii de referinta, in sensul majorarii sau mentinerii actualului nivel.

No comments:

Post a Comment