Tuesday, June 30, 2015

Bancnota de 100 de lei, in topul falsurilor in 2014

La Banca Nationala a Romaniei (BNR) au fost expertizate, anul trecut, 2.631 de bancnote false, in crestere cu 122% fata de anul 2013, potrivit raportului anual al BNR pentru 2014. Cele mai multe bancnote false descoperite sunt de 100 de lei, respectiv 1.725 de bucati. 

Pe locul al doilea s-a situat bancnota de 50 lei, cu un numar de 673 de falsuri, iar pe locul al treilea, bancnota de 200 de lei, cu un numar de 187 de falsuri.

Din numarul total de bancnote false, 229 au fost capturate de politie in cursul unor actiuni specifice, inainte de a fi puse in circulatie, iar 2.402 falsuri au fost depistate in circulatie (cu 225% mai multe decat in anul 2013).

Astfel, potrivit datelor BNR, numarul de falsuri la un milion de bancnote autentice in circulatie a fost de 2,4 bucati, in crestere de la 0,82 bucati in anul 2013.

Anul trecut, numarul de bancnote in euro false descoperite in circulatie pe teritoriul Romaniei si expertizate la BNR a fost de 2.607 bucati, cu 2,6% mai multe decat in 2013.

No comments:

Post a Comment