Monday, April 6, 2015

Cladirile cu bulina rosie, consolidate de Guvern in 2015

Guvernul a alocat, pentru acest an, 5 milioane de lei pentru renovarea a 67 de cladiri cu risc seismic din tara. In cadrul acestui program guvernamental, in acest an, au fost incluse cladiri construite inainte de 1977, 48 dintre acestea fiind situate in Bucuresti. 

Celelalte cladiri sunt situate in Campina, Tulcea, Covasna, Constanta, Bacau, Ploiesti, Suceava, Targu Mures. La 25 dintre aceste cladiri (1.069 de apartamente) vor fi executate lucrari de interventie, iar pentru 42 de cladiri (2.108 de apartamente) va fi elaborata documentatia tehnico-economica.

Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP) elaboreaza programul anual in baza propunerilor fundamentate de Consiliul General al Municipiului Bucuresti si de consiliile judetene si avizate de Comitetul Municipal Bucuresti, respectiv comitetele judetene pentru situatii de urgenta si, ulterior, de Comisia Nationala de Inginerie Seismica.

Pana in prezent, Primaria Municipiului Bucuresti si primariile municipiilor si oraselor beneficiare ale acestui program au finalizat lucrarile de consolidare la 25 de cladiri (962 de apartamente) cu destinatia de locuinte, dintre care 19 cladiri (693 de apartamente) construite inainte de 1940 in Bucuresti si cate o cladire in municipiile Bacau, Braila, Galati, Ploiesti, Roman si Targu Mures.

No comments:

Post a Comment