Sunday, October 9, 2016

Directiva privind conturile de plati intarzie

Termenul pentru implementarea Directivei 92/2014 privind conturile de plati la nivelul Uniunii Europene a expirat la jumatatea lunii septembrie. Cu toate acestea, potrivit site-ului Comisiei Europene, pana la aceasta data niciun stat membru, inclusiv Romania, nu a notificat Comisia cu privire la transpunerea Directivei in legislatia nationala. 

Directiva privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plati, schimbarea conturilor de plati si accesul la conturile de plati cu servicii de baza prevede ca orice consumator rezident legal dintr-o tara din UE are dreptul sa deschida si sa foloseasca un cont de plati cu servicii de baza. 

In plus, nicio banca nu va putea refuza deschiderea unui astfel de cont doar pe motivul ca solicitantul nu locuieste in acea tara in care banca isi are sediul.

Totodata, bancile vor trebui sa accepte sau sa refuze solicitarea de deschidere a unui astfel de cont in cel mult 10 zile lucratoare dupa primirea unei cereri complete.

Conform Directivei, consumatorii vor avea si dreptul sa solicite transferul unui cont de plati de la un prestator de servicii de plata (PSP) la un alt prestator de servicii de plata din acelasi stat UE. Acest servicul de schimbare a conturilor este initiat de catre noul prestator la cererea consumatorilor.

In Romania, transpunerea este in stadiu de proiect

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) din Romania a elaborat un proiect de Ordonanta de Guvern prin care prevederile Directivei sa fie implementate la nivel national. 

Daca actul normativ apare in forma propusa, titularii de conturi bancare ar putea fi scutiti de cele mai importante comisioane pe care le percep bancile pentru conturile de plati. Este vorba de deschiderea, administrarea sau inchiderea contului, dar si de depunerea sau retragerea de bani din cont si de plata cu cardul pe teritoriul Uniunii Europene, inclusiv online.

Potrivit proiectului, serviciile mentionate vor fi oferite in mod gratuit titularului de cont indiferent de numarul de operatiuni efectuate. Mai mult, in cazul retragerilor de numerar, scutirea de comisioane este valabila pe intreg teritoriul Uniunii Europene, atat la ghiseul bancii cat si la bancomate, in timpul sau in afara programului de lucru al institutiei de credit

Banca poate percepe alte comisioane aferente contului de plati, insa acestea trebuie sa fie rezonabile, adica sa tina cont de nivelurile veniturilor nationale si de comisioanele medii percepute de institutiile de credit pentru serviciile furnizate privind conturile de plati.

Pentru compararea comisioanelor percepute de banci pentru servicii similare, proiectul de act normativ prevede infiintarea cel putin a unui site pe Internet, ”independent din punct de vedere operational de prestatorii de servicii de plata”. Un astfel de site poate fi administrat de o autoritate publica si/sau de asociatiile de consumatori luate in evidenta de ANPC care desfasoara, de cel putin 3 ani, activitati in domeniul protectiei consumatorilor de servicii financiar – bancare.