Friday, April 3, 2015

ASF: Capitalul minim al brokerilor de asigurari se majoreaza de 6 ori

Brokerii de asigurari sunt obligati sa isi majoreze capitalul social la 150.000 de lei pana la finalul acestui an, potrivit unei norme aprobata recent de Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF).  Nivelul este de sase ori mai mare decat cel solicitat pana acum.
 
Initial, ASF propusese majorarea capitalului la 250.000 de lei, de 10 ori mai mult decat capitalul minim necesar in prezent. 
Potrivit unui comunicat al ASF, adoptarea normei privind majorarea capitalului brokerilor de asigurare/reasigurare a fost necesara pentru imbunatatirea cadrului legislativ aplicabil si o mai buna adecvare a activitatii de intermediere la cerintele existente la nivel european. 

La sfarsitul anului trecut, in Romania erau autorizati 595 de brokeri de asigurare.
 
Reprezentantii intermediarilor in asigurari sustin ca majoritarea brokerilor sunt antreprenori romani si doar foarte putini isi permit majorarea capitalului la nivelul solicitat de ASF.