Dobanzile pe piata bancara au crescut pe finalul lunii martie, astfel ca ROBOR la 3 luni a urcat de la minimul istoric de 1,28% la jumatatea lunii la 1,48% in 31 martie. Aceasta crestere afecteaza in primul rand clientii bancilor care au credite in lei cu actualizarea lunara sau trimestriala a dobanzii.
Astfel, indicatorul de referinta pentru majoritatea creditelor in moneda nationala a pierdut in cateva zile tot castigul din ultimele doua luni. Pe scadentele mai scurte, dobanzile au crecut chiar mai mult de la o zi la alta, iar marti au ajuns la 2,38% over night si la 2,28% la o saptamana. Aceste niveluri sunt triple fata de cele de la inceputul lunii martie.
Si pe scadente mai lungi au urcat dobanzile, insa ceva mai putin, ROBOR la 12 luni ajungand la 1,7%.
Cresterea dobanzilor pe piata monetara vine dupa o perioada de scadere constanta. Pentru ROBOR la 3 luni, o valoare similara cu cea actuala nu a mai fost atinsa din 2 februarie (1,49%). Banca Nationala a calculat o valoare de 1,4% la inceputul lunii martie, indicatorul scazand ulterior sub nivelul de 1,3%.
La finalul anului trecut, ROBOR a 3 luni era de 1,7%, iar in urma cu un an, 2,97%.