Thursday, March 9, 2017

CCR: Instanta poate decide conversia la cursul istoric

Curtea Constitutionala considera ca un credit trebuie platit in moneda in care a fost contractat, iar riscul valutar trebuie asumat in momentul contractarii unui credit in valuta. Dar institutia spune ca instantele trebuie sa intervina de la un anumit nivel al riscului, si sa reechilibreze contractele, inclusiv prin conversie la cursul istoric. 
Interventia poate surveni, insa, numai in cazul in care se demonstreaza impreviziunea. Toate aceste aspecte sunt cuprinse in motivarea Curtii Constitutionale cu privire la decizia de neconstitutionalitate pe Legea conversiei creditelor in franci elvetieni la cursul istoric. 

Impreviziunea se aplica si in cazul creditelor in franci

“Curtea apreciaza ca argumentele retinute in Decizia nr.623 din 25 octombrie 2016 privind Legea nr.77/2016 privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite cu privire la incidenta teoriei impreviziunii sunt pe deplin aplicabile si in materia contractelor de credit in franci elvetieni”, se mentioneaza in motivare. 

Astfel, CCR trimite la impreviziune si contractele in franci elvetieni, teorie definita ca fiind ”elementul neaticipat de catre parti la momentul semnarii contractului in privinta amplorii, adica riscul supra-adaugat”. 

”Instanta judecatoreasca are competenta si obligatia sa aplice impreviziunea daca sunt indeplinite cumulativ conditiile existentei acesteia, astfel ca situatia consumatorilor de credite in franci elvetieni cunoaste un remediu judiciar viabil, de natura sa inlature efectele schimbarii circumstantelor care au condus la contractarea creditului. Aceasta are posibilitatea de a interveni asupra contractului in mod efectiv, fie in sensul dispunerii incetarii executarii sale, fie in cel al adaptarii sale noilor conditii, cu efecte juridice doar pentru viitor, prestatiile deja executate ramanand castigate contractului”, se mai arata in motivarea Curtii. 

Mai mult, Curtea sustine ca adaptarea contactului la noile conditii, survenite pe fondul impreviziunii, se poate realiza inclusiv printr-o conversie a ratelor de plata in moneda nationala la un curs de schimb pe care instanta il poate stabili in functie de circumstantele concrete ale cauzei in scopul reechilibrarii obligatiilor, ”curs valutar care poate fi cel de la data incheierii contractului, cel de la data survenirii evenimentului imprevizibil sau cel de la data efectuarii conversiei”, mai reiese din documentul citat. 

Cum se imparte riscul valutar?

Motivarea Curtii, consacra, de asemenea, principiul nominalismului monetar, potrivit caruia contractele sunt platite in moneda in care s-au semnat.

“In virtutea principiului nominalismului monetar, suma acordata cu titlu de imprumut trebuie restituita intocmai, indiferent de valorizarea sau devalorizarea acesteia (...) Intr-o atare situatie, ambele parti isi asuma riscul ca pe parcursul executarii contractului suma restituita de imprumutat sa valoreze mai putin sau mai mult la momentul restituirii decat la momentul acordarii, raportat la o alta moneda considerata etalon, sau, mai corect din punct de vedere obiectiv, raportat la aur”, se arata in decizie.

Legea privind conversia creditelor in franci elvetieni la cursul de la data acordarii a fost declarata de CCR neconstitutionala, dupa o sesizare a Guvernului Ciolos.

Curtea a sustinut ca actul normativ incalca principiul bicameralismului, fiind votata in Camera Deputatilor cu mari modificari de fata de varianta venita de la Senat, dar si ca are vicii pe fond.

No comments:

Post a Comment