Tuesday, November 22, 2016

Noi tichete pentru Rabla

Programul Rabla Clasic 2016 a fost suplimentat cu 3.538 de tichete, in valoare de aproximativ 23 de milioane de lei, exclusiv pentru persoanele fizice. Aceasta este a treia suplimentare din acest an. Totodata, termenul de inscriere si de depunere a dosarelor a fost prelungit pana la data de 10 decembrie 2016, a anuntat Ministerul Mediului.
Anterior, Programul a mai fost suplimentat in iulie, cu 4.000 de tichete electronice, si in octombrie, cu aproximativ 2.000 de tichete.

Cati beneficiari are Programul anul acesta?

„Cumuland bugetul initial al Programului si suplimentarile din iulie si octombrie, ne asteptam sa depasim 25.000 de beneficiari, pana la sfarsitul anului. Interesul fata de programul Rabla continua sa fie foarte ridicat si ma bucur ca am reusit sa identificam resursele pentru a inlocui si mai multe masini vechi cu autovehicule noi, mai putin poluante”, a declarat ministrul mediului, Cristiana Pasca Palmer.


Programul Rabla a inceput tarziu in acest an, spre finalul lunii iunie, insa tichetele (13.000 in prima faza) s-au epuizat rapid, astfel incat Ministerul Mediului a anuntat aproape imediat ca il suplimenteaza.

Pentru Rabla Clasic ramane in vigoare prima de casare de 6.500 de lei, cu posibilitatea accesarii suplimentare a doua eco-bonus-uri, respectiv un eco-bonus de 750 de lei care poate fi adaugat primei de casare in situatia in care posesorul alege sa isi cumpere o masina al carei motor genereaza o cantitate de emisii de CO2 mai mica de 100 g/km, si/sau un eco-bonus in valoare de 1.500 lei pentru situatia in care se opteaza pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid.

Pentru masinile electrice, este in derulare programul Rabla Plus. In cadrul acestuia, cei care vor sa aleaga o masina care nu polueaza beneficiaza din partea AFM de doua tipuri de eco-tichete, unul de 5.000 de lei pentru achizitionarea unui autoturism nou electric-hibrid sau unul de 20.000 de lei pentru masinile noi 100% electrice. Cele doua axe ale programului pot fi accesate de populatie separat sau combinat. 

Finantarea pentru Programul Rabla ar putea disparea

In contextul prelungirii programului, Ministerul mai anunta ca notele de inscriere vor putea fi introduse de catre producatorii validati incepand cu data de 23 noiembrie, ora 12.00, iar facturile aferente acestora vor fi emise numai incepand cu data de 9 decembrie 2016.

Nota de inscriere este valabila maximum 120 de zile de la data emiterii, insa fara a se depasi data de 15 decembrie 2016, aceasta fiind si data-limita pentru depunerea ultimei cereri de decontare din cadrul programului.

In plus, a fost introdusa posibilitatea prelungirii, pana la data de 31 martie 2017, a valabilitatii contractelor de finantare nerambursabila incheiate de catre producatorii validati cu Administratia Fondului pentru Mediu (AFM).

Programul Rabla este finantat din bugetul AFM, alimentat in mare parte din timbrul de mediu prevazut a fi elminat, potrivit unei legi adoptata recent de Parlament. Actul normativ nu a fost promulgat, insa, de presedintele Iohannis, care l-a contestat la Curtea Constitutionala pe motiv ca incalca mai multe prevederi ale legii fundamentale. 

In aceste conditii, ramane de vazut daca in urmatorii ani Programul va mai beneficia de finantarea necesara.

No comments:

Post a Comment