Thursday, April 14, 2016

FNGCIMM redistribuie plafoanele pe Prima Casa

Bancile care nu s-au grabit cu acordarea creditelor Prima Casa risca sa se trezeasca cu plafonul de garantii diminuat. Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri si Ministerul Finantelor Publice au anuntat, deja, ca sunt in proces de redistribuire a plafoanelor, din cauza faptului ca o serie de banci au epuizat sumele primite. 

Fondul mentioneaza, printr-un comunicat de presa, ca are dreptul, din punct de vedere legal, sa efectueze aceasta redistribuire, trimestrial, in functie de gradul de utilizare a garantiilor. 

Insa bancile au primit plafoanele pentru acest an abia in februarie 2016, iar cel putin una a anuntat deja ca a epuizat fondurile si ca a solicitat plafon suplimentar.  

”In ultima perioada, activitatea de acordare de garantii in cadrul programului Prima Casa a cunoscut o dinamica semnificativ crescuta, unul dintre finantatorii participanti in program anuntand recent  epuizarea fondurilor alocate din plafonul aferent anului 2016, motiv pentru care a solicitat alocarea unui plafon suplimentar”, se mentioneaza in comunicatul FNGCIMM. 

MFP nu ia in calcul suplimentarea plafonului

Si ministrul Finantelor Publice, Anca Dragu a anuntat ca a fost demarat procesul de redistribuire a plafoanelor, insa nu ia in calcul, in acest moment, suplimentarea garantiilor acordate in cadrul programului, avand in vedere ca cererea mare de credite Prima Casa inregistrata in prima parte a acestui an ar putea fi conjuncturala, determinata de initiativele legislative cu aplicabilitate in domeniul bancar discutate in ultima perioada. 

Potrivit FNGCIMM, sumele suplimentare vor fi puse la dispozitia bancilor castigatoare imediat dupa ce propunerea de realocare a sumelor in favoarea finantatorilor va fi avizata de MFP.

"FNGCIMM va continua sa evalueze ritmul de acordare a garantiilor, pentru a realiza ajustarile necesare in vederea asigurarii unei utililizari rationale, in functie de gradul de utilizare a sumelor alocate, insa tinand cont de limitarea data de plafonul alocat pentru acordarea de garantii in cadrul Programului pentru anul 2016", se precizeaza in comunicat.

Plafonul alocat ar fi trebuit sa acopere finantarea pe intregul an


Fondul a distribuit, la sfarsitul lunii februarie, plafonul alocat pentru anul 2016 catre cele 18 banci partenere in program, suma totala a garantiilor aprobata pentru acest an fiind de 1,69 miliarde de lei, cu circa 30% mai mic decat cel aferent anului trecut.

Potrivit comunicatului, sumele repartizate fiecarei banci au fost alocate astfel incat sa asigure necesarul de garantare pe perioada unui an intreg, pentru a oferi siguranta si predictibilitate bancilor in relatia cu potentialii clienti.

No comments:

Post a Comment