Tuesday, April 19, 2016

Euroins a finalizat prima majorare de capital ceruta de ASF

Compania de asigurari Euroins finalizeaza, cu greu, prima majorare de capital solicitata de Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) in cadrul procesului de redresare financiara in care se afla compania inca din octombrie 2015. Societatea a atras 200 de milioane de lei, insa mai are nevoie de inca atat in a doua jumatate a anului. 

Reprezentantii societatii sustin ca aceasta majorare a capitalului social asigura indeplinirea cerintelor de capital de baza in conformitate cu noul standard de Solvabilitate II. "Prin aceasta, actionarii demonstreaza atat angajamentul lor, cat si sprijinul acordat pentru operatiunile desfasurate pe piata romaneasca a asigurarilor", se arata intr-un comunicat al companiei. 

Compania mai are nevoie de 200 de milioane de lei in a doua jumatate a anului

Planul de redresare convenit cu ASF prevedea finalizarea acestei etape inca de la 31 decembrie 2015, dar majorarea s-a produs in mai multe etape, astfel incat abia acum a fost finalizata. Planul de redresare prevede ca a doua majorarea de capital, in valoare tot de 200 de milioane de lei, sa fie realizata in al doilea semestru al acestui an.


ASF a declansat in toamna trecuta procedura de redresare financiara pe baza de plan la Euroins, avand ca obiectiv restabilirea situatiei financiare in termen de un an la aceasta societate de asigurari. 

Euroins este liderul pietei asigurarilor obligatorii auto (RCA), fiind urmata de Carpatica Asig, aflata in procedura de rezolutie, Asirom VIG si City Insurance, la care se asteapta, de asemenea, declansarea procedurii de redresare financiara. Astra Asigurari, care a detinut multi ani suprematia pe aceasta piata, este in faliment.

No comments:

Post a Comment