Thursday, January 21, 2016

ANPC nu include darea in plata in transpunerea Directivei 17

Actul normativ prin care se transpune in legislatia nationala Directiva 17/2014 privind creditele ipotecare nu contine prevederi cu privire la ”darea in plata”. ANPC a publicat un proiect de Ordonanta de Guvern in acest sens care nu face nici o referire la stingerea creantelor ipotecare prin cedarea ipotecii catre banca. 

Actul european trebuie sa intre in vigoare in statele membre ale Uniunii Europene pana in martie 2016. Potrivit Directivei, noile reguli urmeaza sa se aplice contractelor nou semnate, nu si celor aflate in derulare, astfel ca omisiunea ANPC ar putea fi benefica actualilor clienti ai bancilor. 

In plus, ANPC nu a vrut ca noul act normativ sa se suprapuna peste proiectul de Lege existent privind darea in plata, care a fost retrimis in Parlament la finalul anului trecut de catre presedintele Klaus Iohannis, si care urmeaza sa intre in dezbatere in noua sesiune a Legislativului. Legea, daca va intra in vigoare in forma actuala, se va aplica tuturor creditelor cu garantie imobiliara, inclusiv celor in derulare.

Initial, Protectia Consumatorilor a propus un proiect de Lege pentru transpunerea Directivei, in care exista un articol care preciza ca ”returnarea sau transferarea catre creditor a garantiei sau a veniturilor obtinute din vanzarea garantiei este suficienta pentru rambursarea totala a creditului”.

Creditorii trebuie sa ofere clientilor informatii clare si usor de inteles

Pe de alta parte, proiectul de Ordonanta privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile standardizeaza informatiile care trebuie incluse in contractele de credit si pune accent pe informarea prealabila a clientilor privind conditiile si riscurile atasate creditelor. ”Creditorii sau intermediarii de credite trebuie sa puna in permanenta la dispozitie consumatorilor informatii generale clare si usor de inteles legate de contractele de credit”, se mentioneaza in expunerea de motive a actului normativ. 

Actul normativ limiteaza si nivelul maxim la care poate ajunge dobanda creditului, respectiv 14%, precum si dobanda penalizatoare, la cel mult trei puncte procentuale peste rata curenta de dobanda, si la maximum doua puncte peste rata curenta in caz de somaj, boala, deces sau reducerea veniturilor cu mai mult de 15%.

Bancile trebuie sa exercite ”indulgenta rezonabila” fata de clienti


In acelasi timp, bancile vor fi obligate sa gaseasca solutii prin care sa ajute clientii aflati in dificultate inainte sa recurga la executarea silita. Spre exemplu, daca reesaloneaza sau restructureaza creditul, acestea nu au voie sa creasca costurile debitorului, asa cum se intampla pana acum. ”Trebuiesc adoptate masurile necesare pentru a asigura faptul ca creditorii exercita indulgenta rezonabila si fac incercari rezonabile de a solutiona situatia prin alte mijloace inainte de initierea procedurii de executare silita”, se mai arata in document.  


Perioada dintre declararea scadentei anticipate si executarea silita va fi intre 3 si 6 luni, iar clientii vor putea sa vanda singuri bunul ipotecat, inainte de declararea scadentei anticipate.

Proiectul de OUG este in dezbatere publica pana pe 5 martie si va fi aplicat, dupa adoptare, incepand cu 21 martie.

No comments:

Post a Comment