Monday, December 21, 2015

Darea in plata, inapoi in Parlament

Presedintele Klaus Iohannis a trimis in Parlament, spre reexaminare, Legea privind darea in plata. Seful statului considera ca exista neconcordante intre articolele legii si definirea unor termeni. In plus, presedintele Klaus Iohannis este de parere ca, in forma actuala a Legii, exista prea multe derogari de la Codul civil.

Seful statului sustine ca Legea darii in plata este binevenita, insa in forma adoptata de Parlament risca sa creeze noi dificultati celor care au credite imobiliare. "In loc sa-i ajute pe cei care au credite imobiliare, Legea risca sa creeze noi dificultati, mergand chiar pana la imposibilitatea aplicarii ei. Terminologia neclara, necorelarea cu legislatia in vigoare si crearea unor situatii de inechitate intre beneficiarii legii sunt cateva dintre problemele actului normativ. De aceea, am retrimis astazi legea spre reexaminare Parlamentului. Este atributul Legislativului sa defineasca mai riguros termenii folositi, astfel incat sa fie eliminate neclaritatile si evitate confuziile", scrie presedintele intr-o postare pe Facebook.

Astfel, in cererea de reexaminare, seful statului a formulat obiectii cu privire la aspectele mentionate si la derogarile de la Codul civil, considerand ca Parlamentul trebuie sa gaseasca alte solutii legislative decat aceste derogari.

Presedintele cere „securitate juridica” pentru cei care nu-si mai pot plati ratele 


„Darea in plata trebuie legiferata astfel incat sa preintampine sau sa diminueze hazardul moral in relatia dintre creditor si debitor, intr-un context contractual in care comportamentele economice ale acestora sa fie ghidate de principiul responsabilitatii in privinta drepturilor si obligatiilor lor legitime. Pe de alta parte, reglementarea raporturilor contractuale dintre debitorii aflati in imposibilitatea de a-si achita creditele ipotecare pentru achizitionarea de locuinte si creditorii acestora raspunde, totodata, unei problematici care are si profunde conotatii sociale si pentru care solutiile legislative trebuie sa ofere celor aflati intr-o asemenea situatie predictibilitate si securitate juridica. Din aceste perspective, consideram ca actele normative in materie trebuie sa fie clare si lipsite de orice echivoc, doar astfel putand fi realizat scopul avut in vedere de legiuitor”, se mentioneaza in cererea de reexaminare. 

Intre timp, insa, bancile isi intaresc opozitia fata de Lege cu interventii de la Banca Centrala Europeana. Institutia a transmis, vineri seara, un aviz semnat de presedintele Mario Draghi si publicat pe site-ul institutiei, in care sustine ca introducerea de masuri cu efect retroactiv, precum proiectul de lege privind darea in plata, risca sa compromita siguranta juridica si nu respecta principiul asteptarilor legitime. Documentul mai precizeaza ca autoritatile romane trebuie sa evalueze daca retroactivitatea proiectului de reglementare respecta principiile Constitutiei Romaniei.

Legea privind darea in plata a fost adoptata de Parlament in urma cu trei saptamani. Presedintele are voie sa retrimita in Parlament o singura data o lege adoptata de forul legislativ.

No comments:

Post a Comment