Monday, December 21, 2015

Aprecierea leului se lasa asteptata

Aprecierea timida a monedei nationale in fata euro din aceasta saptamana a fost intrerupta si de scurta durata. Dupa ce reusise sa scada, joi, sub pragul de 4,5 lei pentru un euro, cursul a revenit pe crestere si a ajuns, vineri, la 4,5145 lei/euro, maximul acestei saptamani. 
Totusi, moneda nationala incheie saptamana sub cotatia de vinerea trecuta, de aproape 4,53 lei/euro, maximul ultimilor doi ani, potrivit cotatiilor BNR. 

Leul a castigat teren joi in fata euro datorita aprecierii dolarului pe fondul deciziei Rezervei Federale Americane (Fed) de majorare a dobanzii de politica monetara, prima din ultimii zece ani. Desi modesta, cresterea dobanzii din intervalul 0 – 0,25% in intervalul 0,25% - 0,5% da investitorilor incredere in economia americana si in moneda nationala.

Insa pe piata valutara din Romania, deprecierea leului a inceput imediat dupa anuntul BNR de joi, iar vineri s-a confirmat. 

In schimb, celelalte monede din regiune au castigat in valoare in fata euro, semn ca de data aceasta deprecierea nu ma are loc din cauza sentimentului investitorilor fata de tarile din regiune. 

Analistii sugereaza faptul ca deprecierea este generata de ordine comerciale (cumparari de valuta pentru onorarea unor contrate –n.r.) si se asteapta ca leul sa se aprecieze in sesiunile urmatoare, daca presiunile din partea ordinelor se domolesc.

Leul s-a depreciat si in raport cu celelalte valute 

In fata dolarului american, moneda nationala a pierdut aproape patru bani pe parcursul saptamanii, de la un curs de 4,1326 lei/dolar vinerea trecuta, la 4,1722 lei/dolar la cursul BNR din ultima zi a intervalului. La inceputul saptamanii, leul dadea semne de apreciere in fata dolarului, cursul scazand pana la 4,0865 lei/dolar marti, insa ulterior a revenit pe crestere. 

In raport cu francul elvetian, leul a inchis saptamana la o cotatie de 4,1904 lei/franc, destul de aproape de cea de vinerea trecuta, insa pe parcursul saptamanii cei cu credite in moneda elvetiana capatasera sperante dupa doua sedinte de apreciere. Trendul, insa, s-a inversat, si cursul a inchis in crestere saptamana.

No comments:

Post a Comment