Sunday, October 4, 2015

Bancpost si Credit Agricole, obligate sa despagubeasca sute de clienti

Bancpost si Credit Agricole intra in randul bancilor obligate de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) sa restituie sume incasate abuziv si sa reduca dobanzile pentru cateva sute de clienti. In cazul Bancpost este vorba de aproape 600 de clienti, iar pentru Credit Agricole nu s-a anuntat numarul exact. 

La Bancpost, ANPC a constatat ca banca a majorat nejustificat ratele de credit si a incalcat legea 363/2007 privind practicile comerciale incorecte, si a obligat-o sa restituie sumele incasate in plus incepand din 2008. 

Dobanda majorata pentru scaderea valorii garantiei

"Este vorba de doua decizii ale Bancpost pe doua tipuri de contracte de credit. In primul caz, apare ca rata dobanzii se majoreaza cu 0,5 puncte procentuale pe toata perioada de creditare. Nu gasim explicatia pentru acest 0,5 pp pentru ca nu este descrisa in contract, ci doar in oferta bancii prin care spune ca dobanda va creste cu 0,5 pp  numai daca valoarea creditului depaseste 75% din valoarea garantiei. Consideram ca este o practica comerciala incorecta", a declarat, joi, presedintele ANPC, Marius Dunca, intr-o conferinta de presa.

In acest caz este vorba de 395 de clienti cu credite luate in 2008, pentru care Bancpost a majorat dobanzile cu 0,5 puncte procentuale, peste marja fixa de 4,4%, pentru ca valoarea garantiei acestor credite acoperea mai putin de trei sferturi din suma imprumutata. 
Banca trebuie sa restituie fiecaruia dintre clientii aflati in aceasta situatie intre 1.000 si 5.000 de franci elvetieni, in termen de sase luni. 

Banca a profitat de „situatia nefericita” a clientului si i-a majorat dobanda

Cel de-al doilea tip de contract de credit de la Bancpost este cel referitor la restructurarea unui credit in derulare. Noul imprumut era acordat cu o dobanda fixa, mai mica timp de un an, insa ulterior dobanda a fost mai mare decat in contractul initial. Astfel, in cazul unui credit cu marja fixa de 7,15%, dobanda a fost scazuta la 4,3% timp de un an, dupa care a fost majorata la 7,65%, pana la stingerea datoriei.

"A profitat de situatia nefericita a consumatorului care a fost in imposibilitatea de plati acest contract, a facut acea restructurare si banca i-a pus acel procent de 0,5 puncte procentuale (peste dobanda initiala – n.r.)”, a explicat presedintele ANPC.
    
In aceasta situatie sunt 195 de clienti ai bancii, care isi vor primi in scurt timp banii inapoi.
 
La Credit Agricole clientii au platit dobanda la comision

Francezii de la Credit Agricole Bank au cerut, pentru creditele acordate in 2010, un comision de gestiune de 0,2%, platibil lunar, la sold. Potrivit OUG 50/2010, nu este permisa solicitarea unui astfel de comision. Totodata, banca a cerut si un comision de analiza de 3,5% care s-a retinut din suma acordata, astfel ca debitorii au fost obligati sa plateasca dobanda la comision pe toata durata creditului, fara sa aiba posibilitatea sa vina cu bani de acasa ca sa il achite.

In cazul acesta, banca nu a comunicat ANPC numarul clientilor afectati, care trebuie sa-si recupereze banii. "Am dat ordin ca in 30 de zile contractele sa fie adus in conformitate, prin eliminarea comisionului de 0,2 la suta si restituirea comisionului de analiza", a spus Dunca.

No comments:

Post a Comment