Monday, September 21, 2015

Se poate si asa: Ministrul Finantelor pune la respect bancile

Croatia a abordat o atitudine transanta in problema conversiei creditelor in franci elvetieni. Ministrul de Finante, Boris Lalovac, a pus la punct bancile comerciale care ameninta cu actiuni in instanta pentru ca a fost adoptat un act normativ care obliga bancile sa accepte conversia la cursul din momentul semnarii contractului.

Bancile afectate de legea promovata de guvernul de la Zagreb au anuntat, potrivit Reuters, ca vor ataca decizia de conversie a creditelor in CHF la Curtea internationala de arbitraj de la Washington.

„Mesajul meu pentru bancheri este ca, in loc sa se pregateasca de procese contra guvernului, sa inceapa sa pregateasca noile acte pentru contractele ce vor fi convertite din CHF in euro, pentru ca mai au doar 15 zile. Ati spus mereu ca pe primul loc pentru voi sunt clientii, acum este cazul sa demonstrati asta prin ceea ce faceti”, a declarat Lalovac, citat de presa locala.

El a avertizat bancile ca le va impune penalitati semnificative pentru orice intarzieri in aplicarea legii.

Oficialul croat a declarat ca nu se teme de arbitraj in privinta „afacerii francului elvetian”, si a reamintit obligatia oricarui guvern de a-si proteja cetatenii.

Oficialul croat a mai spus ca bancile nu au o baza legala pentru a ataca proiectul de conversie, intrucat legea presupune o impartire echitabila a poverii diferentei de curs valutar.

Lalovac sustine ca oamenii au suferit destul din cauza creditelor in CHF si ca este timpul ca aceste suferinte sa ia sfarsit.

„Credem ca aceasta conversie este exact mijlocul prin care oamenii sa poata fi eliberati din sclavia in care au fost adusi de banci”, a mai spus Lalovac.

Se cere si demisia Guvernatorului Bancii Centrale.
Reprezentantii clientilor cu credite in franci elvetieni sustin ca institutiile de credit sunt sustinute si de guvernatorul bancii centrale a Croatiei, Boris Vujcic. 

Acestia au organizat marsuri de protest si mitinguri in care au cerut demisia guvernatorului bancii centrale. 

Guvernatorul a fost criticat si de ministrul Finantelor, dupa ce seful bancii centrale l-a acuzat ca, prin adoptarea legii conversiei, destabilizeaza piata si afecteaza ratingul Croatiei.

“Guvernatorul, cu un salariu de 50.000 de kuna pe luna, care petrece mai mult de 300 de zile pe an in afara tarii, habar nu are cum traiesc oamenii in Croatia”, a mai spus ministrul Finantelor.

No comments:

Post a Comment