Monday, September 21, 2015

Noi discutii in Parlament pe legea conversiei creditelor

Discutiile cu privire la o legea conversiei creditelor in franci elvetieni au fost reluate, miercuri, in Camera Deputatilor. La discutii au participat reprezentantii tuturor partilor implicate, insa dezbaterea a fost amanata doua saptamani pentru ca ambele proiecte aflate in discutie sa fie preluate intr-un singur act normativ. 

Este vorba despre proiectul initiat de deputatul Ana Birchall si de cel aflat in discutii la Ministerul Finantelor, propus in primavara acestui an si la care au fost depuse o serie de amendamente de catre reprezentantii clientilor cu credite in franci elvetieni in vara acestui an. 

”In discutiile din sedinta de astazi am pledat pentru gasirea de urgenta a unor solutii pentru romanii sufocati de datorii din cauza fluctuatiilor valutare ale monedei elvetiene. Timpul vorbelor a trecut, este vremea faptelor. Am solicitat reprezentantilor Ministerului de Finante sa trimita Comisiei proiectul de lege la care au lucrat pentru a fi preluat ca amendament la propunerea mea legislativa privind conversia creditelor si pentru a avea in cel mai scurt timp o solutie pentru romanii aflati in necaz. Cred ca este momentul ca Legislativul sa se implice in solutionarea crizei sociale generata de fluctuatiile monedei CHF si asteptarile oamenilor sa gaseasca raspuns in activitatea noastra”, a scris deputatul Ana Birchall pe blogul sau dupa incheierea discutiilor.

Insa singura concluzie clara care s-a desprins in cadrul discutiilor este ca este nevoie de o lege a conversiei creditelor in franci elvetieni, total independenta de Directiva 17 a Uniunii Europene privind creditele ipotecare, care trebuie transpusa in legislatia romaneasca pana in martie 2016. 

Proiectul propus de Ana Birchall vizeaza doar creditele in franci elvetieni, insa cel aflat la Ministerul Finantelor urmareste conversia tuturor creditelor in valuta  in fata careia leul s-a depreciat cu cel putin 50% din momentul acordarii imprumutului pana in ziua conversiei. 

La acest proiect reprezentantii clientilor cu credite in franci elvetieni au transmis o serie de amendamente, unul din cele mai importante fiind majorarea discountului de la 15%, propus in varianta initiala, la 25%. De asemenea, s-a propus extinderea de la creditele ipotecare si la cele de nevoi personale cu ipoteca folosite in scop locativ, dar si includerea in aria de acoperire a creditelor externalizate. In plus, consumatorii au propus, iar ministrul Finantelor s-a declarat de acord cu eliminarea pragului de venit pentru debitor (de 3.000 de lei pe luna), si cu eliminarea plafonului referitoare la valoarea creditului rezultat in urma conversiei si discountului (300.000 de lei).

No comments:

Post a Comment