Friday, July 10, 2015

Dunca (ANPC): Bancile nu au venit cu solutii in sprijinul debitorilor

Presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), Marius Dunca, sustine ca si-ar dori ca legea sa ii permita sa suspende activitatea de creditare a bancilor. El a precizat ca ar lua o astfel de masura pentru ca bancile nu au facut nimic pentru a usura situatia clientilor cu credite in franci elvetieni. 

Seful ANPC a declarat ca institutia pe care o reprezinta deruleaza o serie de controale la toate bancile care au oferit credite in franci elvetieni si la toate celelalte cu care institutia este in proces.

"Avem un control tematic la operatorii financiar-bancari. Daca nu ne-au primit sa fim prezenti la negocieri (cele organizate de Asociatia Utilizatorilor Romani de Servicii Financiare - AURSF impreuna cu reprezentantii debitorilor in franci elvetieni - n.r.), ne primesc sigur ca organ de control. Mi-as dori sa-mi permita legea sa le suspend activitatea de creditare catre persoane fizice. Caut in legislatie portita care-mi permite acest lucru", a afirmat Dunca. 

Potrivit acestuia, Autoritatea va verifica daca "masurile de reglare a deficientelor" au fost luate de catre institutiile de credit, iar acestea sa dovedeasca cum au solutionat problemele clientilor. In opinia presedintelui Autoritatii, bancile nu au venit cu nicio masura in sprijinul debitorilor.
"Avem decizii definitive care nu sunt puse in aplicare. Chiar isi bat joc de romani, chiar nu vor sa inteleaga ca romanii sunt in imposibilitatea de a-si plati creditele si risca sa ajunga in strada cu familiile. La nivel de declaratii, toti operatorii financiar-bancari sunt asi, dar cand sa puna in aplicare masurile declarate ...", a spus Dunca.

Seful ANPC a participat la o conferinta de presa organizata impreuna cu Asociatia Utilizatorilor Romani de Servicii Financiare (AURSF) si Grupul Clientilor cu Credite in CHF (GCCC), dupa finalizarea negocierilor cu bancile pe tema creditelor in franci elvetieni.
In prezent, Autoritatea mai are circa 300 de dosare in instanta impotriva bancilor si inca patru dosare in curs de depunere.

No comments:

Post a Comment