Tuesday, May 5, 2015

Guvernul mentine 2019 ca tinta pentru adoptarea euro

Romania a transmis Comisiei Europene Programul de Convergenta 2015 - 2018 prin care isi mentine angajamentul pentru adoptarea monedei euro la 1 ianuarie 2019. Pe de alta parte, insa, atat guvenatorul Bancii Nationale a Romaniei cat si majoritatea analistilor economici sustin ca data nu este realista. 

Guvernul a prezentat, in Programul de Convergenta, si implicatiile proiectului de lege privind Codul Fiscal, aflat in dezbatere parlamentara, si a mentionat ca, fata de scenariul de baza, implementarea acestuia va genera o crestere economica suplimentara de de 0,5 - 0,8 puncte procentuale.

Potrivit documentului, Romania a inregistrat, in ultimii ani, progrese considerabile in directia reducerii dezechilibrelor macroeconomice si refacerii unui spatiu de manevra fiscala si financiara, care impreuna cu politicile monetare si reformele structurale implementate sau in curs de implementare, au contribuit la mentinerea stabilitatii macroeconomice si financiare. ”Acestea s-au reflectat pozitiv in evolutia economica", se mentioneaza in Program. 

Pe de alta parte, insa, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, declara recent ca economia Romaniei nu este inca pregatita pentru adoptarea euro in 2019. 

"Tehnic, data tinta pe care am stabilit-o, la nivel verbal, presupune intrarea in mecanismul ratelor de schimb (ERM II) la 1 ianuarie 2016. Participarea la acest mecanism, in intervalul de minim doi ani, (...) reclama si un anumit nivel de dezvoltare a economiei. (...) Am in vedere, in primul rand, eliminarea surselor de inflatie reprimata (relevanta in acest sens fiind, de exemplu, finalizarea liberalizarii pietei energiei), de deficite cvasifiscale (prin restructurarea intreprinderilor de stat cu pierderi substantiale), dar si a altor surse de presiune bugetara viitoare (de exemplu, cheltuielile inevitabile de modernizare a infrastructurii rutiere)", a declarat Isarescu intr-un seminar referitor la riscul de tara. 

De asemenea, al a reamintit ca si Banca Nationala mai are nevoie de un an, un an si jumatate pentru incheierea procesului de aliniere a ratelor rezervelor minime obligatorii (RMO) la nivelul din Uniunea Europeana, de 2%, avand in vedere ca banca centrala are o abordare graduala in acest sens din cauza impactului potential asupra cursului de schimb. "Acesta este inca un motiv pentru care intrarea in ERM II in 2016 si, pe cale de consecinta, trecerea la euro in 2019 sunt obiective foarte ambitioase", a subliniat guvernatorul BNR.

In opinia sa, pentru Romania, asumarea unei date tinta este o idee buna, daca actioneaza ca un catalizator pentru toti factorii care trebuie sa contribuie la realizare acestui obiectiv. "Dar daca data tinta devine nerealista sau angajamentul formal nu este insotit de un plan de actiuni intermediare concrete si clar definite, credibilitatea procesului de adoptare a euro este pusa la indoiala si isi pierde valentele pozitive", a avertizat guvernatorul BNR.

No comments:

Post a Comment