Wednesday, April 22, 2015

Tot mai multe cereri pentru Prima Casa

Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM) a acordat, de la inceputul anului 2015, aproape 6.800 de garantii, cu o valoare de 555 milioane de lei, pentru credite in cadrul Programul Prima. 

Valoarea totala a finantarilor a ajuns la 1,11 miliarde de lei, iar valoarea medie a unui credit a fost de aproximativ 165.000 lei. Astfel, solicitarile de garantare au crescut, in primele patru luni din 2015, cu aproximativ 30% fata de aceeasi perioada a anului trecut, se arata intr-un comunicat al FNGCIMM.

Ritmul mediu al solicitarilor de garantare primite, in ultima perioada, de FNGCIMM, este de 220 de solicitari pe zi, fata de 120 solicitari/zi, cate se inregistrau in aceeasi perioada a anului trecut. De la debutul programului, incepand cu anul 2009, FNGCIMM  acordat aproape 139.000 de garantii, in valoare de circa 11,6 miliarde de lei, pentru credite accesate in valoare de circa 23 de miliarde de lei.

Potrivit comunicatului Fondului, Programul Prima Casa poate fi considerat un indicator al increderii romanilor in viitor si a faptului ca rezultatele macroeconomice, evolutia pozitiva a economiei Romaniei, devin vizibile la nivelul intregii societati.

No comments:

Post a Comment