Thursday, November 20, 2014

Banca Transilvania atrage fonduri suplimentare pentru creditarea IMM-urilor

Banca Transilvania a obtinut o noua finantare de 15 milioane euro de la BERD in vederea creditarii IMM-urilor care investesc in proiecte de eficienta energetica si energie regenerabila.

Imprumuturile de eficienta energetica beneficiaza de asistenta tehnica si de stimulente financiare asigurate prin finantari nerambursabile de la UE.
„Pe masura ce economia isi revine, este timpul ca IMM-urile sa se concentreze pe modul in care pot deveni mai competitive, sa reduca consumul de energie si costurile aferente”, a afirmat prim-vicepresedintele BERD, Phil Bennett.

Aceasta facilitate este a doua de acest tip acordata Bancii Transilvania. Un imprumut anterior, de 10 milioane euro, acordat la sfarsitul lui 2012, a fost utilizat integral. 

Cu ajutorul acestor fonduri, 34 de IMM-uri au investit in imbunatatirea eficientei energetice. S-a obtinut o reducere a consumului de energie care depaseste echivalentul consumului pe timp de 1 an al tuturor gospodariilor din Bucuresti.

No comments:

Post a Comment