Sunday, July 27, 2014

ASF intentioneaza sa revizuiasca politica de investitii a fondurilor private de pensii

ASF intentioneaza sa revizuiasca politica de investitii a fondurilor private de pensii, pentru a le crea cadrul directionarii unor procente mai importante din portofolii spre investitii directe in economie, in sensul cresterii ponderii detinerilor de instrumente financiare, precum actiuni listate si obligatiuni corporative.

Administratorul fondurilor de pensii poate investi in prezent cea mai mare parte a activelor unui fond (maxim 70%) in titluri de stat.

Pana la 50% pot reprezenta investitii in valori mobiliare tranzactionate pe piete reglementate si supravegheate din Romania sau UE, pana la 30% din  active in obligatiuni si alte valori mobiliare emise de autoritatile administratiei publice locale din Romania sau UE, respectiv pana la 20% in instrumente ale pietei monetare, inclusiv conturi si depozite in lei.

Ponderi mai mici din active pot fi plasate in titluri de stat si alte valori mobiliare emise de state terte (maxim  15%), in obligatiuni si alte valori mobiliare tranzactionate pe piete reglementate si supravegheate, emise de autoritatile administratiei publice locale din state terte (maxim 10%).
Cea mai mica parte din active (maxim 5%) pot reprezenta plasamente in obligatiuni si alte valori mobiliare ale organismelor straine neguvernamentale, daca aceste instrumente sunt cotate la burse de valori autorizate si indeplinesc cerintele de rating, precum si in  titluri de participare, emise de organisme de plasament colectiv in valori mobiliare din Romania sau din alte tari.

Potrivit datelor centralizate de catre ASF, fondurile de pensii private au investitii de 2,73 miliarde lei in companii listate la Bursa de Valori Bucuresti (inclusiv companii financiar bancare).

“Fondurile de pensii private au participatii la toate companiile care au facut obiectul ofertelor publice primare derulate de catre statul roman (Nuclearelectrica, Romgaz, Electrica), intrand in topul actionarilor acestora. Investitiile directe in economie realizate prin intermediul listarilor depasesc valoarea de 675 milioane de lei si au reprezentat 19,47% din cererea interna de emisiuni de actiuni si obligatiuni ale companiilor de stat care au dorit sa atraga capital pentru dezvoltare”, se arata intr-un comunicat de presa al Autoritatii de Supraveghere.

Achizitiile fondurilor de pensii includ participatii de 20,59% din actiunile oferite de Nuclearelectrica (58,5 milioane lei), participatii de 22,8% din numarul actiunilor Romgaz listate la BVB (252,7 milioane lei), participatii de 18,64% din numarul actiunilor Electrica listate la BVB (291 milioane lei), participatii reprezentand 8,24% din totalul actiunilor care au facut obiectul ofertei publice secundare a Transgaz (26 milioane lei), precum si participatii reprezentand 23,7% din numarul de obligatiuni emise de catre Transelectrica (47 milioane lei).

La data de 30 iunie 2014, fondurile de pensii private detineau investitii de 957 milioane lei in companii de importanta nationala (Romgaz, Electrica, Transgaz, Transelectrica, Nuclearelectrica, Antibiotice, Oil Terminal), iar participatiile in companii listate la BVB totalizau 1,37 miliarde lei (excluzand companiile financiar-bancare).

Fondurile de pensii private au ponderi de peste 5% in actionariatul Electrica, Transgaz, Compa, Alumil, Antibiotice si detineri de peste 10% din titlurile Bursei de Valori Bucuresti (12,02%), Ropharma (13,56%), Vrancart (15,32%).

No comments:

Post a Comment