Wednesday, May 14, 2014

Ce avantaje au cardurile business pentru IMM?

Visa Europe a lansat o campanie de informare in randul IMM-urilor cu privire la avantajele utilizarii cardurilor business pentru gestionarea cheltuielilor.

“Din pacate, suntem o societate inca bazata pe numerar, iar acest lucru se reflecta in modul in care IMM-urile isi gestioneaza afacerile si in ponderea extrem de ridicata a economiei subterane in PIB”, afirma Catalin Cretu, director regional pentru Romania si Croatia la Visa Europe.

Cretu a precizat ca peste 50% dintre IMM-uri intampina dificultati in gestionarea fluxului de numerar si aproape 60% considera o provocare sa aiba o evidenta clara a finantelor si un control bun asupra cheltuielilor.

“Cardurile business usureaza din start gestiunea financiara a unei firme. Este ca si cum ai avea un contabil personal, fara a mai sta cu grija ca se incurca tranzactiile, ca se pierd chitantele sau, mai rau, ca ti se pot fura banii”, spune Catalin Cretu.

Printre avantajele cardurilor business se numera reducerea costurilor datorita faptului ca nu se percepe comision la platile realizate direct la comercianti, accesul permanent la fondurile din cont si un control sporit asupra cheltuielilor realizate.

Tranzactiile realizate direct cu cardul sunt inregistrate automat in contul firmei, fara a mai fi nevoie de o evidenta contabila separata a cheltuielilor, iar accesul angajatilor la banii din cont poate fi monitorizat si restrictionat astfel incat sa corespunda cu necesitatile firmei.

In plus, cardurile ofera un nivel ridicat de securitate deoarece, spre deosebire de numerar, cardurile pierdute sau furate pot fi blocate imediat, dar firma are in continuare acces la banii din cont. Tehnologia CIP & PIN permite utilizarea cardului doar de catre o persoana autorizata si reduce considerabil riscul de frauda.

No comments:

Post a Comment