Thursday, February 27, 2014

Cresc fraudele online cu cardul

Pe masura ce tranzactiile pe internet iau amploare, are loc o crestere a fraudelor online prin intermediul cardurilor, arata un raport al Bancii Centrale Europene (BCE). La fiecare 2.365 euro cheltuiti, 1 euro este pierdut prin fraude.

Raportul BCE analizeaza tendintele care au avut loc in zona euro, datele publicate fiind aferente lui 2012. Pentru prima data din 2008, insa, fraudele inregistreaza cresteri. Pierderile din frauda a ajuns la 0,038% dintr-un total de 3,5 trilioane euro de tranzactii in 2012, fata de 0,036% in 2011. Valoarea totala a fraudelor s-a majorat cu 14,8% in 2012 comparativ cu 2011, atingand suma de 1,33 miliarde euro.

In 2012, aproximativ 60% dintre fraude au rezultat din plati in care cardul nu este prezent  - plati prin telefon, internet etc. – in timp ce un sfert au rezultat din tranzactii la comercianti si 17% din operatiuni la ATM.

Fraudele in care cardul nu este prezent se afla pe un trend crescator in ultimii ani, majorandu-se cu 21% in 2012 fata de 2011. Evolutia trebuie privita din prisma dinamicii rapide a valorii acestor tranzactii, care au inregistrat majorari cu 15-20% in ultimii 4 ani, comparativ cu o crestere de numai 4% pentru restul tranzactiilor.

Fraudele s-au raspandit si in tarile care au depus eforturi pentru cresterea securitatii tranzactiilor cu cardul pe internet, deoarece in cele mai multe cazuri masurile de securitate s-au axat pe parole suplimentare si nu pe technici avansate, cum sunt codurile generate aleator prin token.

In acest context, BCE atrage atentie ca reducerea fraudelor necesita introducerea unor tehnici mai complexe pentru autentificare utilizatorilor si cresterea gradului de informare al consumatorilor si comerciantilor in privinta masurilor de precautie pe care ar trebuie sa le adopte.

In cazul platilor online, la fiecare 1.000 euro cheltuit s-a pierdut 1 euro din cauza fraudei. In schimb, in cazul tranzactiilor la ATM si la comercianti cu cardul, s-a pierdut 1 euro la fiecare 5.400 euro cheltuiti. Cardurile emise in Franta, Marea Britanie si Luxembourg au fost cel mai des afectate de frauda.

No comments:

Post a Comment