Wednesday, April 17, 2013

Trei clienti Volksbank castiga irevocabil procesul impotriva bancii si obtin si daune morale

Trei clienti care au dat Volksbank in judecata solicitand eliminarea comisionului de risc din contractele de credit si revenirea la rata dobanzii fixe, au obtinut o sentinta favorabila irevocabila din partea Tribunalului Bucuresti. Volksbank trebui sa plateasca clientilor inclusiv daune morale. 

Pe 15 aprilie, Tribunalul Bucuresti a pronuntat 3 sentine prin care s-au respins recursurile formulate da catre Volksbank impotriva a trei hotarari prin care se acordau consumatorilor daune morale pentru prejudiciile suferite. 

“Aceste sentine sunt extrem de importante deoarece sunt primele sentinte irevocabile care prevad daune morale. Mai sunt si alte dosare similare castigate pe fond in care se prevad astfel de daune, dar ele nu sunt irevocabile”, a precizat pentru Conso.ro avocatul Codrut Avram, care i-a reprezentat pe cei trei clienti.

Valoarea daunelor se ridica la 500 euro, 1.000 franci elvetieni si 2.000 de franci elvetieni, in functie de fiecare din cele trei dosare in parte. 
Decizia de a acorda astfel de despaguburi a fost luata dupa ce instanta a retinut ca “starea de teama, de stres si de incertitudine resimtita de consumatori ca urmare a faptului ca banca a transformat discretionar rata dobanzii din fixa in variabila, cuantumul acesteia devenind astfel greu de anticipat, starea de revolta cu privire la sumele ridicate percepute de banca”, reclama o reparatie baneasca, sub forma acordarii de daune morale. 

Fara comisioane de risc si dobanzi majorate

Sentinta Tribunalului Bucuresti a mentinut neschimbate solutiile instantei de fond si in privinta clauzelor contractuale considerate abuzive, in baza legii 193/2000. 

In aceasta categorie au intrat comisionul de risc, redenumit ulterior comision de administrare, modificarea unilaterala de catre banca a nivelului dobanzii creditului, declararea scadentei anticipate fara a se specifica motivul si perceperea de sume de bani suplimentare, neprevazute in contract. 

In consecinta, banca este obligata sa returneze toate sumele incasate in contul acestor comisioane, din momentul incheierii contractului si pana la zi, la care se adauga dobanda legala, si sa nu mai incaseze aceste sume pe viitor. 

De asemenea, banca trebuie revina in cazul celor 3 clienti la dobanda fixa prevazuta in contractul initial. 

Ce spune banca?

Volksbank a transmis un punct de vedere oficial privind cele trei dosare castigate de clienti irevocabil la Tribunalul Bucuresti, dupa ce initial primisera sentinte favorabile la alte instante.

Redam mai jos integral precizarile Volksbank:

1. In cele trei cazuri judecate la Judecatoria Sectorului 2, judecatorul a acordat daune morale, fara sa aiba dovezi care sa demostreze prejudiciul suferit de client, dincolo de prevederile contractuale constestate. In aceste cazuri nu s-au prezentat dovezi (documente medicale, declaratii ale martorilor, etc), iar judecatorul s-a pronuntat fara niciun probatoriu. Chiar si in motivarea sentintelor, judecatorul recunoaste ca "stabilirea cuantumului despagubirilor, include o mare doza de aproximare". Jurisprudenta Inaltei Curti (dec 98/2012) arata ca prejudiciul, ca element al raspunderii civile delictuale, trebuie dovedit, neputand fi acordata cu titlu de despagubire o anumita suma solicitata de reclamanti, in lipsa unor dovezi care sa justifice cuantumul acesteia. Or, sentintele invocate recent nu respecta aceasta conditie.

2. Cuantumul sumelor acordate cu titlu de daune morale de judecatoria sectorului 2 sunt aproximativ egale cu cheltuielile de judecata, avand un impact marginal asupra cheltuielilor bancii. In dosarul 1427/300/2012, s-au acordat daune morale reprezentand 20% din suma solicitata initial.

3. Practica acordarii de daune morale este izolata in randul instantelor din Romania. Astfel de cazuri apar cu precadere la nivelul Judecatoriei Sectorului 2, la nivelul anumitor judecatori, in timp ce alte judecatorii din Bucuresti si Tribunalul resping frecvent cererile privind daunele morale. Chiar si la Judecatoria sectorului 2, in cazuri judecate de alti magistrati, in spete similare, s-au respins pretentiile privind daunele morale – ex: decizia in dosarul 14929/300/2011. 

Volksbank nu a dorit sa comenteze pe marginea potentialelor pierde la nivel de portofoliu in cazul in care o prevedere a Noul cod de Procedura civila va intra in vigoare din iulie. Aceasta implica ca daca o instanta considera o clauza ca fiind abuziva, atunci banca trebuie sa modifice respectiva clauza in toate contractele de credit similare aflate in derulare.

No comments:

Post a Comment