Wednesday, April 10, 2013

Rabla 2013: tichet de casare de 1.500 euro, transmisibil

Programul Rabla 2013 va incepe cel mai probabil in 2 saptamani, conform declaratiilor oficiale. Tichetul pentru casarea unui autoturism vechi va fi de 1.500 euro si va fi transmisibil. 

Noile conditii privind derularea programului Rabla in 2013 vor fi finalizate in curand si urmeaza sa fie publicate pe 15 aprilie, a precizat ministrul Mediului, Rovana Plumb, citata de Agerpres. 

Tichetul obtinut la casarea unei masini vechi va avea o valoare de 1.500 euro, respectiv 6.500 lei, in crestere fata de 3.800 lei,valoarea tichetelor din ultimii ani. 
Tichetul va putea fi transmisibil dar ministrul nu a precizat daca la achizitia unei masini noi va putea fi utilizat un singur tichet pentru reducere, sau 3 tichete, ca si pana acum. 

Bugetul total al programului in acest an va fi aproximativ egal cu cel din 2012, respectiv 171 milioane lei, dar suma exact va fi influentata si de cheltuielile ministerului, respectiv sumele care trebuie returnate in baza taxei auto perceputa in anii anteriori. 

“Luam in calcul faptul ca avem de restituit sume importante de bani catre cetateni, asa cum a anuntat si premierul la inceputul acestui an, in jur de 1 miliard de euro. De la inceputul anului am restituit in jur de 1 milion de euro, iar pe masura ce intra valoarea timbrului de mediu, in egala masura restituim catre cetateni pentru ca este dreptul lor. Avem in analiza o suma in asa fel incat sa asiguram o emitere echitabila a tichetelor in cadrul acestui program”, a precizat Rovana Plumb. 

No comments:

Post a Comment