Tuesday, February 7, 2017

Pagubitii Forte Asigurari incep sa isi recupereze banii

Fondul de Garantare a Asiguratilor (FGA) anunta ca a inceput plata despagubirilor catre creditorii Forte Asigurari, companie aflata in faliment. Institutia anunta ca a platit, deja, despagubiri in valoare totala de 662.767 lei, pentru 207 dosare avizate.

Pana la 31 ianuarie 2017, fondul a avizat, in cadrul Comisiei Speciale, 249 de cereri de plata in cazul companiei mentionate. Dintre acestea, 245 de cereri, in valoare de 765.253 lei, au fost aprobate, in timp ce 4 dosare, cu o valoare de 33.826 lei, au fost respinse.

„Initierea platilor catre creditorii de asigurari ai societatii Forte Asigurari Reasigurari, in faliment, survine ca urmare a ramanerii definitive, prin neapelare, a sentintei civile nr. 6956/07.11.2016, privind deschiderea procedurii de faliment impotriva acestui asigurator, conform prevederilor legale”, precizeaza institutia intr-un comunicat de presa. 


Pana la sfarsitul lunii ianuarie 2017, FGA a preluat de la societatea mentionata 1.626 de dosare de dauna si 3.220 de contracte de asigurare. Pana la aceeasi data, fondul a primit 976 de cereri de plata, precum si 249 de cereri de deschidere dosare noi de dauna. 

In urma inregistrarii cererilor de deschidere a dosarelor de dauna la FGA, pana in prezent, s-au deschis 238 dosare, mentioneaza institutia. 

Pana cand se mai pot cere despagubiri?

Legislatia in vigoare permite FGA sa primeasca cereri de deschidere a dosarelor de dauna pentru Forte Asigurari Reasigurari, pana la 6 februarie 2017, data la care se implineste termenul maxim de 90 de zile in acest scop. Termenul se calculeaza de la data deschiderii, in instanta, a procedurii de faliment.

In schimb, „in vederea incasarii indemnizatiilor/ despagubirilor, orice persoana care pretinde un drept de creanta de asigurari impotriva asiguratorului in faliment poate formula o cerere motivata in acest sens, adresata fondului, in termen de 90 de zile de la data ramanerii definitive a hotararii de deschidere a procedurii falimentului, respectiv pana la data de 24 aprilie 2017, sau de la data nasterii dreptului de creanta, atunci cand acesta s-a nascut ulterior”, se mai arata in comunicat. 

Consiliul ASF a decis, la finalul lunii iunie 2016, ridicarea licentei companiei Forte Asigurari si formularea unei cereri pentru intrarea in faliment a firmei care asigura militarii romani aflati pe teatrele de operatiuni din afara tarii.

No comments:

Post a Comment