Wednesday, October 26, 2016

Legea conversiei, contestata la CCR

Guvernul a sesizat Curtea Constitutionala cu privire la proiectul de lege care prevede conversia creditelor din franci elvetieni in lei la cursul din momentul acordarii. Premierul Dacian Ciolos a declarat ca Executivul nu este impotriva proiectului, dar a recurs la acest gest pentru a fi duse cateva clarificari din punct de vedere constitutional.
"Este nevoie de anumite clarificari, altfel, in cateva luni, orice banca poate ataca legea", a spus Ciolos.

Obiectiile Guvernului au fost transmise Parlamentului si in cursul dezbaterilor, insa acestea nu au fost cuprinse in forma finala a actului normativ. 

Guvernul vrea criterii sociale

"Guvernul a avizat pozitiv, in Parlament, legea conversiei in franci elvetieni in conditiile in care forma votata ar fi pastrat caracterul social al initiativei parlamentare. Legislativul insa nu a tinut cont de aceasta opinie transmisa de Guvern si legea adoptata a depasit cadrul social, motiv pentru care Guvernul contesta aceasta forma la CCR", sustin surse guvernamentale. 

Executivul considera ca aplicarea legii si la creditele in derulare contravine principiului neretroactivitatii si previzibilitatii legii, consacrate de Constitutie. Pe de alta parte, spune ca aceste principii pot fi incalcate, daca exista un temei social, potrivit unui punct de vedere transmis Camerei Deputatilor anterior adoptarii proiectului.

Pragul solicitat este de 150.000 de euro

Cabinetul Ciolos a cerut ca legea sa fie aplicata doar persoanelor fizice consumatori, cu credite de pana la 150.000 de euro (echivalent in franci elvetieni) si cu un grad de indatorare de peste 50% din veniturile nete. Deputatii au adoptat insa proiectul in unanimitate, in urma cu o saptamana, fara a tine cont de opinia Executivului.

Pe parcursul dezbaterilor, in textul proiectelor au fost introduse doua amendamente, unul referitor la gradul de indatorare de cel putin 50% din vebitul net lunar, iar altul care impunea un plafon de 250.000 de euro (echivalent in franci elvetieni) pana la care conversia ar fi fost obligatorie pentru banci. 

Ambele amendamente, insa, au fost eliminate pana la votul final in Camera Deputatilor, astfel ca orice debitor in franci elvetieni ar avea posibilitatea sa apeleze la conversia creditului din franci in lei, la cursul din momentul contractarii, daca legea ramane in forma adoptata de Parlament. 

Tot in ultima faza, insa, s-au modificat prevederile referitoare la costurile noului imprumut, rezultat in urma conversiei. Initial, in proiect se mentiona ca dobanzile si comisioanele vor fi cele din contractul in franci elvetieni la momentul contractarii, sau cele pe care banca le practica in prezent la creditele in lei, daca sunt mai avantajoase pentru client. 

In final, insa, costurile urmeaza a fi negociate intre client si banca "cu respectarea principiului bunei credinte", astfel incat obligatiile de plata sa nu fie mai impovaratoare pentru consumator, formula care lasa loc la interpretari.

Asadar, Legea privind conversia creditelor in franci elvetieni la cursul de la data acordarii nu va intra in vigoare inainte ca magistratii Curtii Constitutionale sa verifice daca actul normativ respecta sau nu Constitutia.

No comments:

Post a Comment