Sunday, September 13, 2015

Clientii OTP cer ANPC lamuriri cu privire la procesul castigat cu banca

Clientii OTP Bank inca nu stiu cum se va aplica sentinta din procesul castigat de ANPC impotriva bancii prin care se dispunea eliminearea clauzei privind stabilirea dobanzii din mai multe categorii de credite. Ei cer ANPC sa faca recurs, pentru a afla formula de calcul a dobanzii care o va inlocui pe cea considerata abuziva de prima instanta. 

Un grup de clienti a transmis ANPC o solicitare in acest sens. In cazul in care Autoritatea nu va face recurs, clientii cer reprezentantilor institutiei explicatii detaliate in legatura cu noua dobanda si modul in care li se vor restitui sumele incasate abuziv. 

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a castigat in instanta primul proces colectiv impotriva unei banci, respectiv OTP Bank, la finalul lunii iulie, iar clauza abuziva constatata se refera la modalitatea unilaterala de stabilire a dobanzii la creditele de nevoi personale cu ipoteca. 


Asta inseamna ca banca avea dreptul, conform contractului, sa modifice dobanda dupa bunul plac, fara acordul clientului. Astfel, clientii s-au trezit cu dobanzile majorate fara nicio explicatie. 

In aceste conditii, banca este obligata sa elimine clauza din toate contractele similare in derulare.

Decizia a fost luata de Tribunalul Bucuresti, insa nu estedefinitiva si poate fi atacata de banca. Reprezentantii ANPC declarau, la acel moment, ca noul procent de dobanda se va aplica la soldul creditului ramas de rambursat incepand de la data de aplicare stabilita de banca, insa nu si retroactiv.

No comments:

Post a Comment