Saturday, May 9, 2015

Ultima varianta de frauda bancara

Fraudele bancare sunt produse de persoane din ce in ce mai specializate, care cu singuranta au lucrat in sistem si cunosc bresele si functionalitatile acestuia. Recent, au aparut si fraudele pe Facebook, sustine Septimiu Tulpan, Presedintele Comisiei de Carduri din Asociatia Romana a Bancilor. 
"Sunt oameni cu o specializare extraordinara care au lucrat ani de zile de o anumita parte si nu stiu de ce au trecut de cealalta parte. Singura metoda de a contracara aceste fraude este viteza de a reactiona", a explicat Septimiu Tulpan. 

El a exemplificat prin faptul ca, weekend-ul trecut, a fost derulat un atac la mai multe banci, pe carduri, de pe Facebook. „Le-au luat la rand. Voiau sa transfere de pe Facebook in Israel. Si asta pentru ca se fac plati si pe Facebook. Dar, in momentul in care eu vad ca un card pe care nu l-am emis deja a fost incercat de vreo cinci ori pe Facebook sa se faca o plata (actionez - n.r.)", a mai spus oficialul ARB. 

Tulpan a mai dat un exemplu de frauda sofisticata, de data aceasta de crima organizata. "Ca sa poata sa fure din niste conturi de card au intrat cu un soft prin instalatia de aer conditionat a unei cladiri ca sa se instaleze. Le-au trebuit trei ani de zile ca sa ajunga si sa poata sa fraudeze cardul", a subliniat Septimiu Tulpan. 

Potrivit acestuia, bancile din Romania colaboreaza foarte bine pe aceasta directie, pentru a mari viteza de reactie si a contracara tentativele de frauda. Tulpan a mentionat ca rezultatele acestei colaborari se vad prin disparitia din Romania a unora din tentativele de frauda la ATM.

Pe de alta parte, bancherul sustine ca educatia clientilor ramane inca o problema. 
„Ultima gaselnita o vedeti cu cardurile de sanatate in ATM-uri. Dar a prins! Acum a aparut altceva: daca decupezi SIM-ul din cardul de sanatate poti sa il pui in telefon si sa vorbesti gratuit cu medicul de familie. Si acum o sa vedeti cati destepti o sa isi taie SIM-ul ca sa il puna in telefon sa vorbeasca cu medicul de familie gratis cat vrea el", a spus Tulpan. 

In plus, inca exista multi posesori de carduri care cad prada fishing-ului. "Desi li se atrage atentia sa nu dea datele personale, sa fie atenti unde platesc cu cardul, in foarte multe cazuri vorbesti la pereti. Si se intampla (frauda -n.r.) si atunci clientul spune ca nu a stiut, ca nu e treaba lui etc. Aici este unul din punctele foarte greu de depasit. Eu nu am cum sa il vad pe cel care, de buna voie, si-a dat toate datele si apoi vine si spune "nu am fost eu"", a subliniat reprezentantul ARB.

No comments:

Post a Comment