Thursday, May 28, 2015

Minim istoric pentru ROBOR la 3 luni

Dobanzile la lei sunt in scadere pe piata monetara, fapt care ar trebui sa se reflecte si in costul creditelor in moneda nationala in vigoare. ROBOR la trei luni, indicatorul cel mai des folosit ca referinta in stabilirea dobanzilor la creditele in lei a ajuns miercuri la 1,27%, cel mai redus nivel atins vreodata. 

Indicatorul de referinta a scazut constant in ultimii ani, insa in ultimele doua luni a suferit o serie de fluctuatii. Dupa ce, in a doua parte a lunii martie, indicatorul ajunsese la 1,28% a crescut destul de brusc catre 1,5% chiar la finalul aceleasi luni. Este de mentionat faptul ca majoritatea contractelor de creditare prevad actualizarea trimestriala a dobanzii in functie de media dobanzilor din piata. 

Ulterior, indicatorii monetari au revenit pe scadere, pe scadentele mai lungi de o luna, iar miercuri au atins minime istorice atat la o luna, 1,15%, trei luni, 1,27%, si sase luni, 1,52%.

No comments:

Post a Comment