Tuesday, March 3, 2015

1 martie aduce sanctiuni firmelor care nu emit bon fiscal

Firmele care nu emit bon fiscal risca, de la 1 martie, suspendarea activitatii si sigilarea spatiului de catre inspectorii Directiei Generale Antifrauda Fiscala, amenda contraventionala de pana la 15.000 de lei si confiscarea sumelor nejustificate aflate in casa de marcat. 

”Procedura de sigilare a punctului de lucru al operatorului economic pe intreaga perioada a suspendarii va fi dispusa in cazul in care inspectorii vor constata incalcarea urmatoarelor obligatii legale: dotarea cu aparate de marcat electronice fiscale, achizitionate doar de la distribuitori autorizati sau unitati acreditate; utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale; emiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, respectiv emiterea de bonuri cu o valoare care corespunde realitatii; intocmirea de documente justificative pentru sumele de bani introduse /extrase in /din sertarul casei de marcat”, se arata intr-un comunicat de presa. 

Noile sanctiuni prevazute de lege pentru incalcarea acestor obligatii sunt amenda contraventionala de la 10.000 lei la 15.000 lei si suspendarea activitatii operatorului economic in punctul de lucru pentru o perioada cuprinsa intre o luna si 3 luni. De asemenea, daca la punctele de vanzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor exista sume detinute fara a putea fi justificate prin datele inscrise in documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, in registrul special sau prin chitante, acestea se confisca si se dispune amenda de la 2.000 lei la 4.000 lei.

"La data suspendarii unitatea este sigilata de echipa de control si se afiseaza la loc vizibil un anunt cu textul: Activitate suspendata de Antifrauda – ANAF pentru neemiterea bonurilor fiscale, iar pe durata suspendarii unitatea ramane sigilata. Este important de mentionat ca plangerea nu mai suspend? executarea sanctiunilor dispuse pentru abaterile mentionate, iar ruperea sigiliului constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de pana la un an", se mai spune in comunicat.

No comments:

Post a Comment