Tuesday, September 16, 2014

Bancile din Ungaria ar putea returna debitorilor peste 3 miliarde euro

Reprezentantii Fidesz, partidul de guvernamant din Ungaria, au introdus un proiect de lege prin care bancile vor trebui sa ofere compensatii financiare debitorilor in cazul in care au modificat unilateral clauze din contracte iar plata ratelor s-a facut la un curs dezavantajos pentru acestia.

Potrivit Bloommerg, suma pe care bancile maghiare ar putea s-o returneze se va situa de aceasta data in jurul a 1.000 miliarde forinti (3,1 miliarde euro), dupa ce in 2011 a mai existat un program de rambursare anticipata a creditelor in valuta, la un curs mai mic decat cel din piata, care a costat bancile din Ungaria peste 1,2 miliarde euro.
Legea se va aplica imprumuturilor ipotecare si pentru autoturisme din ultimii 5 ani, ale caror clauze contractuale au fost modificate in mod unilateral de catre banci, generand costuri suplimentare pentru clienti, precum si imprumuturilor in valuta ce s-au derulat la un curs de schimb dezavantajos pentru clienti. Autoritatile estimeaza scaderea ratelor la aceste credite cu valori cuprinse intre 25-30%.

Si in Romania un parlamentar UDMR a introdus un proiect de lege ce asteapta sa intre in dezbaterea Camerei Deputatilor, prin care bancile ar urma sa accepte rambursarea anticipata sau refinantarea imprumuturilor in valuta, la cursul de schimb din momentul acordarii.

No comments:

Post a Comment