Thursday, May 29, 2014

Chile va analiza de ce pensiile private sunt mici

Chile – prima tara din lume care a adoptat sistemul de pensii private care s-a implementat si la noi – va incepe o analiza a acestui sector pentru a descoperi vulnerabilitatile.

Pensiile private vor fi luate la puricat de o comisie formata din 25 de experti nationali si internationali, care va analiza impactul reformei din 2008 si va inainta propuneri pentru remedierea deficientelor.

Un punct central pe agenda comisiei este sa analizeze beneficiile platite de fondurile de pensii, in special in cazul persoanelor care au platit contributii pe intreaga perioada in care au fost salariati si au primit in final pensii private mici. 

Comisia va analiza cauzele pentru care salariatii nu platesc in mod continuu contributii lunare, deoarece rapoartele autoritatii de supraveghere arata ca in medie, persoanele contribuie doar timp de 52% din perioada in care ar fi putut contribui.

Nu este deloc exclus ca aceste riscuri sa fie resimtite si la noi peste 30 de ani. Conform rapoartelor ASF, in fiecare luna, doar 60% dintre participanti platesc contributii. Acest lucru inseamna ca multe persoane risca sa acumuleze insuficienti bani la fondul de pensie, motiv pentru care vor primi pensii private mici. 

Deocamdata, nu exista niciun studiu oficial care sa estimeze care ar putea fi nivelul pensiilor private, tinand cont de actualele contributii platite de consumatori.

No comments:

Post a Comment